Codul administrativArticolul 378^1 — Exercitarea raportului de serviciu cu durata redusă a timpului de muncă la jumătate de normă la nivelul autorităților administrației publice locale

PARTEA a VI-a > Titlul II > Capitolul I > Articolul 378^1
(1) Funcțiile publice locale prevăzute la art. 385 alin. (3) pot fi ocupate în baza unui raport de serviciu cu timp parțial, în situația reorganizării autorității sau instituției publice, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) atribuțiile corespunzătoare unei funcții publice, cu o durată normală a timpului de muncă pot fi realizate cu durată redusă a timpului de muncă la jumătate de normă; ... b) nu sunt afectate interesele autorităților administrației publice locale sau ale instituțiilor publice subordonate acestora, după caz. ... (2) Îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) se asigură de către fiecare ordonator de credite. (3) Funcțiile publice definitive exercitate cu durata normală a timpului de muncă care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) se pot transforma în funcții publice definitive cu durată redusă a timpului de muncă la jumătate de normă. (4) În termen de 30 de zile de la data transformării unui post în condițiile prevăzute la alin. (3) funcționarii publici definitivi numiți pe funcțiile publice transformate potrivit dispozițiilor alin. (3) se numesc în noile funcții publice definitive cu timp parțial. În cazul în care există mai mulți funcționari publici decât funcții publice transformate potrivit dispozițiilor prevăzute la alin. (3) , prevederile art. 518 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător. (5) Funcționarii publici definitivi numiți, potrivit dispozițiilor alin. (4) , în funcții publice în baza unui raport de serviciu cu timp parțial pot exercita un alt raport de serviciu cu timp parțial în cadrul autorității publice, unei alte autorități a administrației publice locale sau instituții publice subordonate, după caz, în măsura în care atribuțiile și condițiile de ocupare prevăzute în fișele de post aferente celor două funcții publice sunt similare. (6) Autoritățile administrației publice locale prevăzute la alin. (5) au obligația de a publica pe pagina de internet a acestora un anunț care cuprinde atribuțiile stabilite în fișa postului corespunzătoare funcției publice vacante cu jumătate de normă care poate fi ocupată în condițiile prevăzute la alin. (5) . Anunțul se publică cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de data stabilită pentru verificarea îndeplinirii de către acestea a similitudinii atribuțiilor prevăzute în fișele de post aferente funcțiilor publice prevăzute la alin. (5) . (7) Funcționarii publici numiți potrivit dispozițiilor prevăzute la alin. (4) se numesc în funcții publice cu timp parțial la jumătate de normă în cadrul autorității publice, unei alte autorități a administrației publice locale sau instituții publice subordonate, după caz, prin act administrativ al conducătorului autorității administrației publice locale în cadrul căreia funcționarul public definitiv urmează să exercite un alt raport de serviciu cu timp parțial, ca urmare a promovării selecției organizate la nivelul acesteia. (8) În aplicarea prevederilor alin. (7) , autoritățile administrației publice locale aprobă proceduri interne de selecție a funcționarilor publici care urmează să exercite un alt raport de serviciu cu timp parțial. Procedurile interne trebuie să conțină cel puțin prevederi referitoare la documentele necesare, durata perioadei de înscriere, modalitatea de verificare a îndeplinirii similitudinii condițiilor de ocupare a funcției publice și a atribuțiilor prevăzute în fișele de post. (9) La stabilirea structurii de funcții publice în condițiile prevăzute la art. 407, autoritățile administrației publice locale pot înființa funcții publice definitive cu durată redusă a timpului de muncă la jumătate de normă în oricare din situațiile în care sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute la alin. (1) . (10) Funcțiile publice înființate în condițiile prevăzute la alin. (9) pot fi ocupate prin modalitățile de ocupare prevăzute de prezentul cod, precum și prin modalitatea de selecție prevăzută la alin. (7) . (11) Prevederile art. 378 alin. (4) și (5) se aplică în mod corespunzător. (12) Funcționarii publici care exercită un raport de serviciu cu durata redusă a timpului de muncă la jumătate de normă la nivelul autorităților administrației publice locale, în condițiile prezentului articol, au obligația de a respecta regimul juridic al conflictului de interese.
Sursa oficială ↗