Codul administrativArticolul 505 — Detașarea
PARTEA a VI-a > Titlul II > Capitolul IX > Secţiunea 1 > Articolul 505
(1) Detașarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. În cursul unui an calendaristic un funcționar public poate fi detașat mai mult de 6 luni numai cu acordul său scris.
(2) Detașarea se poate dispune pe o funcție publică vacantă sau temporar vacantă.
(3) Detașarea se poate dispune pe o funcție publică de același nivel, cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al funcționarului public, sau într-o funcție publică de nivel inferior. Funcționarul public poate fi detașat pe o funcție publică de nivel inferior numai cu acordul său scris.
(4) Funcționarul public trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 465 lit. f) și g) , pentru ocuparea funcției publice pe care urmează să fie detașat, conform fișei postului.
(5) Detașarea se poate dispune pe o funcție publică de conducere sau din categoria înalților funcționari publici, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 509, dacă funcționarul public îndeplinește condițiile pentru ocuparea funcției publice, conform fișei postului, în condițiile prezentului cod.
(5^1) Autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia se află funcția publică de conducere sau funcția publică din categoria înalților funcționari publici, vacantă sau temporar vacantă, are obligația verificării îndeplinirii competențelor specifice aferente funcției publice, conform art. 21 alin. (1) -(7) sau alin. (8) lit. b) din anexa nr. 8, după caz.
(6) Funcționarii publici cu statut special, precum și funcționarii publici care ocupă funcții publice specifice pot fi detașați pe funcții publice generale sau pe funcții specifice cu înștiințarea prealabilă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu 10 zile înainte de dispunerea măsurii.
(7) Funcționarii publici pot fi detașați și pe funcții publice cu statut special, precum și în funcții publice specifice cu înștiințarea prealabilă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu 10 zile înainte de dispunerea măsurii, în condițiile prezentului cod.
(8) Detașarea se dispune prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire a funcționarului public detașat, la propunerea conducătorului autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public detașat.
(9) Funcționarul public poate refuza detașarea dacă se află în una dintre următoarele situații:
a) graviditate; ...
b) își crește singur copilul minor; ...
c) starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată detașarea; ...
d) detașarea se face într-o localitate în care nu i se asigură cazare, în condițiile legii; ...
e) este singurul întreținător de familie; ...
f) motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detașării. ...
(10) Pe perioada detașării funcționarul public își păstrează funcția publică și salariul. Dacă salariul corespunzător funcției publice pe care este detașat este mai mare, el are dreptul la acest salariu. Pe timpul detașării în altă localitate autoritatea sau instituția publică beneficiară este obligată să îi suporte costul integral al transportului, dus și întors, cel puțin o dată pe lună, al cazării și al indemnizației de detașare.
Sursa oficială ↗