Codul administrativArticolul 525 — Corpul de rezervă

PARTEA a VI-a > Titlul II > Capitolul IX > Secţiunea a 3-a > Articolul 525
(1) Corpul de rezervă este format din funcționarii publici care au fost eliberați din funcția publică în condițiile prevăzute la art. 519 alin. (1) lit. a) -d) , f) , g) , h) și l) și este gestionat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici. (2) Funcționarii publici părăsesc corpul de rezervă și pierd calitatea de funcționar public în următoarele situații: a) după împlinirea termenului de 2 ani de la data trecerii în corpul de rezervă; ... b) în cazul în care Agenția Națională a Funcționarilor Publici îl redistribuie într-o funcție publică vacantă corespunzătoare, iar funcționarul public o refuză; ... c) la împlinirea a 12 luni de la data angajării în baza unui contract individual de muncă, precum și în orice altă formă de exercitare a unei profesii sau activități, în condițiile expres prevăzute de lege; ... d) la cererea funcționarului public; ... e) la data intervenirii unui caz de încetare de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarului public. ... (3) Funcționarii publici sunt obligați să informeze Agenția Națională a Funcționarilor Publici despre incidența dispozițiilor alin. (2) lit. c) și e) , cu excepția intervenției uneia dintre situațiile prevăzute la art. 517 alin. (1) lit. a) , b) și k) .
Sursa oficială ↗