Legea societăților (31/1990)Articolul 36 — ----------
Titlul II > Capitolul III > Articolul 36
(1) În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii, primii administratori sau, dacă este cazul, primii membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea societăţii în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea. Ei răspund în mod solidar pentru orice prejudiciu pe care îl cauzează prin neîndeplinirea acestei obligaţii. ...
----------
Alin. (1) al art. 36 a fost modificat de pct. 23 al art. I din LEGE nr. 441 din 27 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 955 din 28 noiembrie 2006.
(2) Cererea va fi însoţită de: ...
a) actul constitutiv al societăţii; ...
b) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv; ...
c) dovada sediului declarat şi a disponibilităţii firmei; ...
d) în cazul aporturilor în natură subscrise şi vărsate la constituire, actele privind proprietatea, iar în cazul în care printre ele figurează şi imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate; ...
----------
Lit. d) a alin. (2) al art. 36 a fost modificată de pct. 24 al art. I din LEGE nr. 441 din 27 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 955 din 28 noiembrie 2006.
e) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi; ...
f) declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori şi, după caz, a primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere şi, dacă este cazul, a primilor cenzori, că îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege; ...
----------
Lit. f) a alin. (2) al art. 36 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 82 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 29 iunie 2007.
g) alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii. ...
----------
Lit. g) a alin. (2) al art. 36 a fost introdusă de pct. 25 al art. I din LEGE nr. 441 din 27 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 955 din 28 noiembrie 2006.
(3) Abrogat. ...
----------
Alin. (3) al art. 36 a fost abrogat de pct. 26 al art. I din LEGE nr. 441 din 27 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 955 din 28 noiembrie 2006.
Sursa oficială ↗