Decizia CCR nr. 690/2025Punctul 25
Punctul 25
25. Nu în ultimul rând, dispozițiile legale criticate trebuie interpretate sistematic prin raportare la legislația procesual penală în vigoare la data adoptării lor, respectiv la dispozițiile Codului de procedură penală din 1968, care prevedea la art. 224 posibilitatea efectuării, în vederea începerii urmăririi penale, a unor acte premergătoare acesteia, de către organele de urmărire penală, acte care, de principiu, erau realizate de către organele de cercetare penală ale poliției judiciare sau de organele de cercetare penală speciale, competente material și teritorial, și constituiau o fază anterioară urmăririi penale. Însă normele de procedură sunt de imediată aplicare, iar prin dispozițiile Codului de procedură penală în vigoare toate actele de cercetare realizate de cele două categorii de organe de urmărire penală anterior menționate au fost incluse în faza urmăririi penale, motiv pentru care, cu atât mai mult, ex lege, nu pot exista alte organe, distincte de cele de urmărire penală, abilitate să constate comiterea unor infracțiuni. ...
Sursa oficială ↗