Decizia CCR nr. 684/2025Punctul 24

24. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20, și prin prisma dispozițiilor art. 6 - Dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a prevederilor constituționale ale art. 24 - Dreptul la apărare, Curtea Constituțională a stabilit, la nivel de principiu, printr-o jurisprudență constantă, că reglementarea procedurii de judecată este de competența legiuitorului, conform art. 126 alin. (2) din Constituție, acesta având o largă marjă de apreciere, în măsura în care se conformează dispozițiilor Constituției (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018). Curtea a statuat, prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că, de principiu, este de competența exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Este, de altfel, o soluție care rezultă în mod categoric din dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție. Judecătorul „spune dreptul“ pentru soluționarea unui litigiu, dar numai în formele și în condițiile procedurale instituite de lege. În consecință, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură ca modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege. De asemenea, Curtea a reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabile, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragrafele 38 și 39, sau Decizia nr. 711 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2017, paragraful 16). ...