Decizia CCR nr. 685/2025Punctul 9
Punctul 9
9. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu cuprind ca motiv de recurs critica modalității în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul. În acest sens, invocă Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care instanța supremă a decis că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Ca urmare a celor stabilite prin decizia instanței supreme, precum și din cauza modului în care este reglementat art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sunt încălcate prevederile cuprinse în art. 21 și 24 din Constituție. Se mai susține că situația în care o parte din proces care nu are, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, decât calea de atac a recursului și nu poate solicita unei instanțe superioare analizarea modului în care aceasta a acordat cheltuielile de judecată este de natură să aducă atingere prevederilor constituționale sus-amintite. ...
Sursa oficială ↗