Regulamentul (UE) nr. 910/2014 (eIDAS)Articolul 23 — Marca de încredere a UE pentru serviciile de încredere calificate
Articolul 23
(1) După indicarea statutului de calificat menționat la articolul 21 alineatul (2) al doilea paragraf pe lista sigură menționată la articolul 22 alineatul (1), prestatorii de servicii de încredere calificați pot utiliza o marcă de încredere a UE pentru a indica într-un mod simplu, ușor de recunoscut și clar serviciile de încredere calificate pe care le prestează.
(2) În cazul utilizării mărcii de încredere a UE pentru serviciile de încredere calificate menționate la alineatul (1), prestatorii de servicii de încredere calificați se asigură că pe site-ul lor internet este disponibil un link către lista sigură relevantă.
(3) Până la 1 iulie 2015, Comisia, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, stabilește specificațiile referitoare la forma și, în special, prezentarea, componența, mărimea și designul mărcii de încredere a UE pentru serviciile de încredere calificate. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 48 alineatul (2).
Sursa oficială ↗