Directiva (UE) 2017/1132 (dreptul societăților)Articolul 94 — Excepții de la cerința aprobării fuziunii de către adunarea generală a societății comerciale absorbante

Articolul 94
Legislația unui stat membru poate să nu impună aprobarea fuziunii de către adunarea generală a societății comerciale absorbante, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) publicitatea prevăzută la articolul 92 are loc, pentru societatea comercială absorbantă, cu cel puțin o lună înainte de data stabilită pentru adunarea generală a societății sau societăților comerciale absorbite care trebuie să se pronunțe asupra proiectului de fuziune; (b) cu cel puțin o lună înainte de data menționată la litera (a), toți acționarii societății comerciale absorbante au dreptul de a consulta documentele menționate la articolul 97 alineatul (1) la sediul social al societății comerciale absorbante; (c) unul sau mai mulți acționari ai societății comerciale absorbante care dețin acțiuni pentru un procent minim din capitalul subscris au dreptul de a solicita convocarea unei adunări generale a societății comerciale absorbante pentru a se pronunța asupra aprobării fuziunii; procentul minim nu poate fi stabilit la mai mult de 5 %. Cu toate acestea, statele membre pot să prevadă excluderea acțiunilor fără drept de vot din acest calcul. În sensul primului paragraf litera (b), se aplică articolul 97 alineatele (2), (3) și (4).
Sursa oficială ↗