Decizia CCR nr. 656/2025Punctul 12
Punctul 12
12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 stabilește principiile generale privind desfășurarea activității comerciale și urmărește dezvoltarea rețelei de distribuție a produselor și serviciilor de piață, cu respectarea principiilor liberei concurențe, protecției vieții, sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor, precum și a mediului. Având în vedere obiectul de reglementare al Ordonanței Guvernului nr. 99/2000, Curtea observă că aceasta legiferează cu privire la: activitățile din sectorul comercial și al serviciilor de piață; cerințele necesare desfășurării acestor activități; structurile de vânzare; practicile comerciale; regulile generale de comercializare; sancțiunile în caz de nerespectare a prevederilor acesteia; activitățile comerciale desfășurate și serviciile prestate pe teritoriul României. Activitatea comercială, în sensul acestei ordonanțe, se exercită cu referire la produsele alimentare, nealimentare și la serviciile de piață prevăzute în anexa la ordonanță. Totodată, legiuitorul a stabilit care sunt persoanele competente să constate și să sancționeze nerespectarea prevederilor legale, în funcție de categoria contravențiilor prevăzute de ordonanța în discuție. ...
Sursa oficială ↗