Codul fiscalArticolul 182^1 — Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice pentru persoanele aflate în întreținere
Titlul V > Capitolul III > Secţiunea a 10-a > Articolul 182^1
(1) Persoanele fizice care realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) pentru care datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate pot opta pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, pentru persoanele prevăzute la art. 224 alin. (1^2) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care optează potrivit alin. (1) , pentru fiecare persoană pentru care se exercită opțiunea, se determină prin aplicarea cotei prevăzute la art. 156 asupra bazei de calcul, reprezentând valoarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului în care se exercită opțiunea.
(3) Opțiunea prevăzută la alin. (1) se exercită oricând în cursul anului, prin depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, în care se evidențiază contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată.
(4) Plata contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit alin. (2) pentru fiecare persoană pentru care se exercită opțiunea se efectuează în 2 tranșe, după cum urmează:
a) 25% din contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată, la data depunerii declarației prin care se exercită opțiunea; ...
b) 75% din contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui în care s-a exercitat opțiunea. ...
Sursa oficială ↗