Decizia CCR nr. 662/2025Punctul 21
Punctul 21
21. În materie electorală, ca de altfel în orice materie, legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de respectarea unei anumite proceduri. O asemenea reglementare nu relevă intenția de a restrânge accesul liber la justiție, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat, ci doar scopul de a se instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual - nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite (a se vedea Decizia nr. 1542 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 7 ianuarie 2011). ...
Sursa oficială ↗