Legea insolvenței (85/2014)Articolul 248 — (la 02-10-2018, Articolul 248 din Sectiunea 1 , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 88 din 27 septembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 840 din 02 octombrie 2018 )
Titlul II > Capitolul IV > Secţiunea 1 > Articolul 248
(1) Cererea prevăzută la art. 246 alin. (1) și la art. 247 alin. (1) se înregistrează de tribunal odată cu întâmpinarea Autorității de Supraveghere Financiară, prin care aceasta comunică dacă societatea de asigurare/reasigurare debitoare face sau nu face obiectul unei proceduri de redresare financiară, conform Legii nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, pentru restabilirea situației sale financiare sau, după caz, pentru onorarea plăților către creditori, în cadrul unor măsuri administrative de redresare financiară sau unei proceduri de rezoluție conform Legii nr. 246/2015.
(2) Deschiderea procedurii falimentului se pronunță de judecătorul-sindic dacă societatea de asigurare/reasigurare se află în stare de insolvență, definită conform art. 5 alin. (1) pct. 31.
Sursa oficială ↗