Decizia CCR nr. 676/2025Punctul 116
Punctul 116
116. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanța de contencios constituțional, Curtea reține că, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la același moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgență. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituție, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituție, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare. Ținând seama de aceste prevederi constituționale și legale, Curtea observă că legea supusă controlului de constituționalitate a fost adoptată de Senat la data de 29 septembrie 2025, în calitate de primă Cameră sesizată, și de Camera Deputaților la data de 15 octombrie 2025, în calitate de Cameră decizională, fiind depusă în aceeași zi la secretarii generali ai celor două Camere în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale. Obiecția de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională la data de 16 octombrie, așadar în interiorul termenului de protecție prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, fiind, în consecință, admisibilă din această perspectivă. ...
Sursa oficială ↗