Decizia CCR nr. 643/2025Punctul 14
Punctul 14
14. Cu privire la modul în care instanța judecătorească a ales să sesizeze instanța constituțională, Curtea observă că aceasta a procedat la „sesizarea Curții Constituționale“ prin considerentele încheierii, și nu prin dispozitivul acesteia. Întrucât excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident procedural prin intermediul căruia autorii solicită instanței judecătorești sesizarea Curții Constituționale în vederea efectuării controlului de constituționalitate, instanța, exercitându-și competența prevăzută de lege, ar fi trebuit să constate admisibilitatea excepției, în cadrul considerentelor încheierii, și să dispună sesizarea Curții, prin dispozitivul aceleiași încheieri. Într-adevăr, în speță, instanța judecătorească în mod eronat a sesizat Curtea Constituțională prin considerente, și nu prin dispozitivul încheierii. O atare eroare nu este opozabilă Curții Constituționale, pentru că, în caz contrar, aceasta s-ar răsfrânge asupra autorilor excepției de neconstituționalitate în mod negativ. În consecință, Curtea este legal sesizată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 302 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 9 august 2018, paragraful 11, sau Decizia nr. 709 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 23 februarie 2018, paragraful 11). ...
Sursa oficială ↗