Decizia CCR nr. 624/2025Punctul 28

28. În continuare, în ceea ce privește critica referitoare la caracterul sumar al procedurii de încuviințare a executării silite, Curtea reține că prevederile art. 666 - Încuviințarea executării silite din Codul de procedură civilă reprezintă norme de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, intră în competența exclusivă a legiuitorului, care poate hotărî să nu supună regulilor de citare sau exercitare a căilor de atac anumite proceduri, în considerarea caracterului specific al acestora ori în vederea asigurării celerității procesului civil. Stabilirea de către legiuitor a regulii potrivit căreia cererea de încuviințare a executării silite introdusă de creditor se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților, nu contravine art. 21 și nici art. 24 din Constituție, soluția legislativă criticată fiind justificată de faptul că în această procedură nu se tranșează fondul litigiului, ci exclusiv o chestiune ce vizează buna administrare a actului de justiție. În plus, trebuie reținut că încuviințarea executării silite se cere și se aprobă în condițiile existenței unui titlu executoriu (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 118 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 17 mai 2019, paragraful 13). Încheierea prin care se încuviințează executarea silită nu este supusă niciunei căi de atac, dar poate fi cenzurată în cadrul contestației la executare, potrivit art. 666 alin. (6) din Codul de procedură civilă, în cadrul căreia părțile interesate pot formula apărările pe care le consideră necesare și utile, uzând de toate mijloacele procedurale pe care legea le pune acestora la dispoziție pentru valorificarea drepturilor lor procesuale. ...