Decizia CCR nr. 635/2025Punctul 63

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.11.2025 · dosar 697/33/2018
Punctul 63
63. Curtea a mai statuat că garanțiile unui proces echitabil, instituite prin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu sunt aplicabile în procedura de soluționare a cererii de recuzare, întrucât acest text se referă exclusiv la soluționarea în fond a cauzei, el nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea. În acest sens se observă Decizia din 11 decembrie 2003, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Schreiber și Boetsch împotriva Franței, prin care s-a reținut că procedura de recuzare a unui judecător este o procedură incidentală și independentă de procedura principală. Dreptul de a obține înlocuirea unui judecător nu este un drept cu caracter civil, iar eventuala aplicabilitate a art. 6 din Convenția sus-amintită la procedura principală nu poate conduce, prin conexitate, la aplicabilitatea acestui articol și pentru procedura de recuzare. De asemenea, prin Decizia din 30 ianuarie 2024, pronunțată în Cauza Da Cunha Goncalves împotriva Portugaliei, s-a reținut că procedura privind recuzarea judecătorului a fost o acțiune accesorie, independentă de procedura civilă principală, și nu a implicat determinarea drepturilor civile ale reclamantului, iar prin Decizia din 22 mai 2025, pronunțată în Cauza Palermo împotriva Monaco, s-a reținut că dreptul de a obține o decizie judecătorească privind componența unui tribunal nu este un drept civil, ci cel mult un drept procedural care nu implică determinarea drepturilor civile ale reclamanților. Totodată, considerentele mai sus enunțate se aplică mutandis mutandis și procedurii de recuzare a inspectorului judiciar, prin Decizia din 30 mai 2023, pronunțată în Cauza Rdrigues Russso împotriva Portugaliei, reținându-se că această procedură are o natură auxiliară și, prin urmare, se situează în afara domeniului de aplicare al articolului 6 din Convenție. ...
Sursa oficială ↗