Decizia ÎCCJ nr. 19/2021 (HP)Punctul VIII

VIII. Jurisprudența Curții Constituționale 53. Prin Decizia nr. 59 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 19 mai 2020, instanța de contencios constituțional a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 59^1 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, reținând că: „26. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că este competentă să realizeze un control de constituționalitate a interpretării pe care un text de lege a primit-o în practică, de vreme ce deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora de către instanțele judecătorești sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispozițiile de lege, poate determina neconstituționalitatea acelei reglementări. În acest caz, Curtea are competența de a elimina viciul de neconstituționalitate astfel creat, esențială în asemenea situații fiind asigurarea respectării drepturilor și libertăților persoanelor, precum și a supremației Constituției (Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, paragraful 30). 27. Curtea a statuat că, în cadrul exercitării acestui control de constituționalitate, criteriul fundamental pentru determinarea competenței de a exercita controlul de constituționalitate asupra unei interpretări a normei juridice este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistența sa în timp, în cadrul practicii judiciare, așadar, existența unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanțelor. De aceea, Curtea a constatat că este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existența unei practici unitare/neunitare de interpretare și aplicare a legii de natură să încalce exigențele Constituției, iar interpretările izolate, vădit eronate, nu pot face obiectul controlului de constituționalitate, ci al controlului judecătoresc. 28. Curtea a constatat că nu are competența de a elimina, pe calea controlului de constituționalitate, din conținutul normativ al textului o anumită interpretare izolată și vădit eronată a acestuia, legislația în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenței instanțelor judecătorești, iar Curtea și-ar aroga competențe specifice acestora, transformându-se din instanță constituțională în una de control judiciar (Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, Decizia nr. 729 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 23 februarie 2017). 29. Raportat la cauza de față, din examinarea jurisprudenței instanțelor judecătorești referitoare la rectificarea titlurilor de proprietate, formulate în temeiul dispozițiilor art. 59^1 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, respectiv ipotezele reglementate de art. 235 alin. (3) din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, Curtea observă că majoritatea instanțelor, fără a pune în discuție chestiunea necompetenței generale, au considerat că sunt competente să soluționeze aceste cereri. 30. Față de cele referite, având în vedere jurisprudența instanțelor naționale în materia rectificării titlurilor de proprietate, Curtea reține că, în ceea ce privește dispozițiile de lege criticate, nu s-a constatat o interpretare constantă/continuă în sensul reclamat de autorul excepției, astfel încât nu poate fi pusă în discuție o problemă de constituționalitate a dispozițiilor art. 59^1 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, problema juridică invocată fiind, prin urmare, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, atribuție ce revine instanțelor judecătorești, și, ca atare, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.“ ... ...