Decizia ÎCCJ nr. 13/2021 (HP)Punctul VII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 15.03.2021 · dosar 2.337/62/2019
Punctul VII
VII. Jurisprudența Curții Constituționale 20. Dispozițiile legale supuse interpretării au făcut obiectul analizei instanței de contencios constituțional, în repetate rânduri, fiind pronunțate mai multe decizii în acest sens, relevante fiind cele expuse în continuare. ... 21. Prin considerentele de la pct. 19 și 20 din Decizia nr. 652 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 13 februarie 2019, în soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 223/2015, Curtea Constituțională a reținut următoarele: Referitor la instituirea prin lege a unui plafon al pensiei militare de stat, prin Decizia nr. 450 din 30 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iunie 2006, Curtea a constatat că dreptul la pensie este un drept fundamental, consacrat de art. 47 alin. (2) din Constituție, dar se exercită în condițiile prevăzute de lege. Astfel, legiuitorul este liber să stabilească în ce condiții și pe baza căror criterii se acordă pensia, baza de calcul și cuantumul acesteia, în raport cu situația concretă a fiecărui titular al dreptului. Nici Constituția și nici vreun instrument juridic internațional nu prevăd cuantumul pensiei de care trebuie să beneficieze diferite categorii de persoane. Acesta se stabilește prin legislația națională. Astfel, legiuitorul poate să prevadă și o limită minimă a cuantumului pensiei, precum și plafonul maxim al acesteia. Norma criticată pentru neconstituționalitate prevede, ca și în cazul tuturor celorlalte tipuri de pensie de serviciu, că, indiferent de rezultatul calculului aritmetic privind adăugarea sporurilor, cuantumul pensiei acordate nu poate fi mai mare de 100% din baza de calcul. Curtea a apreciat că această reglementare nu are caracter discriminatoriu, ci reprezintă o dispoziție de plafonare a cuantumului pensiei, care se înscrie între prerogativele legiuitorului. Totodată, prin Decizia nr. 1.234 din 6 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 4 decembrie 2009, Curtea a reținut că prevederile art. 25 din Legea nr. 164/2001 instituie un principiu general valabil în sistemul public de pensii, potrivit căruia cuantumul pensiei nu poate depăși venitul. Cu respectarea acestui principiu, fiecare pensionar militar beneficiază de pensie în cuantumul rezultat în raport cu vechimea în activitate și venitul realizat anterior pensionării. Această reglementare este în perfect acord cu principiul consacrat de art. 47 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia cetățenii au dreptul la pensie și la alte drepturi de asigurări sociale, în condițiile legii. Astfel, legiuitorul este în drept să stabilească conținutul dreptului la pensie și condițiile acordării acestuia, precum și să le modifice în funcție de resursele financiare existente la un anumit moment. Extinderea incidenței acestui principiu și asupra sporului acordat pentru contribuția la fondul de pensie suplimentară, ca efect al prevederilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 164/2001, nu poate fi privită nici ea ca generând un tratament discriminatoriu, de vreme ce se aplică nediferențiat tuturor persoanelor care au dreptul să beneficieze de acest spor. Ținând cont de această jurisprudență, Curtea reține că aceste considerente se aplică mutatis mutandis și în cazul dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 223/2015, care instituie un plafon de 85% din baza de calcul pentru cuantumul pensiei de serviciu. ... 22. Prin considerentele de la pct. 64 din Decizia nr. 810 din 5 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 2 martie 2020, Curtea Constituțională a reținut următoarele: „Referitor la critica privind încălcarea art. 139 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia «Sumele reprezentând contribuțiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condițiile legii, numai potrivit destinației acestora», autorul excepției din Dosarul Curții Constituționale nr. 373D/2018 susține că dreptul la pensia suplimentară, o pensie contributivă, este un drept patrimonial (rezultat din obligația legală de contributivitate individuală) care dă naștere obligației corelative din partea statului de a plăti pensia suplimentară, potrivit destinației acesteia, adică în afara pensiei militare de stat, sens în care afirmă că pensia suplimentară trebuie adăugată, iar nu introdusă în pensia militară, ceea ce este consfințit și de prevederile Legii nr. 6/1967 și ale Legii nr. 80/1995. Cu privire la aceste susțineri, se constată că, potrivit art. 108 din Legea nr. 223/2015, pentru militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special care au plătit contribuție la Fondul pentru pensia suplimentară și/sau contribuția individuală la buget la stabilirea, recalcularea sau actualizarea pensiei militare se acordă un spor de 3%, 6% sau 9%, în funcție de vechimea contribuției. Asupra criticii potrivit căreia, prin aplicarea plafonului pensiei de serviciu de 85% din baza de calcul, se ajunge la diminuarea acestui spor pentru pensia suplimentară, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 652 din 30 octombrie 2018, stabilind constituționalitatea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 223/2015 care instituie plafonul pensiei de serviciu de 85% din baza de calcul.“ ... 23. Prin considerentele de la pct. 109 din Decizia nr. 863 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 22 iulie 2020, Curtea Constituțională a reținut următoarele: „Cu referire la critica potrivit căreia prevederile art. 108 din Legea nr. 223/2015 sunt contrare art. 44 din Constituție, deoarece, deși statul s-a angajat să plătească pensie suplimentară celor care au contribuit la Fondul pentru pensia suplimentară și în ciuda caracterului de depozit al acestor contribuții nu și-a achitat această obligație și îi discriminează pe militari față de alte categorii de persoane, de exemplu, avocați, cărora le este recunoscut «procentul stabilit al pensiei suplimentare», Curtea reține relevanța considerentelor de la paragraful 64 al Deciziei nr. 810 din 5 decembrie 2019, prin care a constatat constituționalitatea art. 30 din Legea nr. 223/2015 care instituie plafonul pensiei de serviciu de 85% din baza de calcul.“ ... ...
Sursa oficială ↗