Decizia CCR nr. 588/2025Punctul 14

14. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 din Legea nr. 254/2013, Curtea reține cu prioritate problema de admisibilitate expres consacrată de art. 10 alin. (2) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, câtă vreme autorul invocă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5) , ale art. 21 alin. (3) , ale art. 24 alin. (1) , ale art. 124 și ale art. 126 alin. (2) , fără să formuleze o motivare din care să rezulte contrarietatea față de prevederile constituționale invocate. De altfel, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituțională a statuat că orice excepție de neconstituționalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă și intrinsecă ce va cuprinde trei elemente, și anume textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat. În condițiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepției, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepției nu este o condiție sine qua non a existenței acesteia. Or, Curtea constată că, în prezenta cauză, indicarea celor cinci temeiuri constituționale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autor. ...