Decizia ÎCCJ nr. 4/2021 (RIL)Punctul V

V. Punctul de vedere al Colegiului de conducere al Curții de Apel Cluj 6. Cu privire la admisibilitatea prezentului demers, au fost invocate dispozițiile Deciziei nr. 16 din 20 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 24 septembrie 2019, decizie care sintetizează reperele procedurale ale unificării practicii în general și în ceea ce privește recursul în interesul legii, în particular. ... 7. Prin această decizie (paragrafele 38 și următoarele), Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță cu rol esențial în unificarea practicii judiciare, a reținut, prin considerente decizorii, relevante din perspectiva admisibilității recursului în interesul legii, că, deși dispozițiile art. 515 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și cele ale art. 330^5 din Codul de procedură civilă de la 1865 nu conțin vreo diferență de substanță, sub imperiul noului Cod de procedură civilă, instanța și-a reconsiderat aprecierea făcută asupra cerinței de a se constata existența unei practici neunitare la nivelul mai multor curți de apel. Astfel, s-a considerat suficientă demonstrarea acestei condiții și în cazul în care practica neunitară este ilustrată prin hotărâri judecătorești definitive provenind de la o singură curte de apel sau de la un număr restrâns de curți de apel. Această concluzie s-a impus, deși sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă au fost respinse sesizări pentru soluționarea unor recursuri în interesul legii pentru acest motiv - existența unei practici neunitare doar la nivelul unei singure curți de apel (spre exemplu, Decizia nr. 5 din 19 ianuarie 2009 și Decizia nr. 6 din 26 septembrie 2010, pronunțate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție). ... 8. Prin urmare, chiar dacă practica neunitară se constată la nivelul unei singure instanțe, promovarea unui recurs în interesul legii este admisibilă, deoarece dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă nu disting cu privire la numărul instanțelor aflate în divergență cu privire la o problemă de drept și nici cu privire la nivelul instanțelor, impunând doar ca problema de drept să fie identică și practica neunitară să fie dovedită prin hotărâri judecătorești definitive. De asemenea, teza finală a art. 514 din Codul de procedură civilă face referire la probleme de drept „care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești“, fără vreo distincție între soluționarea cauzei în primă instanță, în apel sau în recurs. Condiția esențială este doar aceea ca hotărârile judecătorești să fie definitive. ... 9. Trebuie enunțat în acest context și faptul că dispozițiile procedurale enunțate și analizate nu fac referire la hotărâri judecătorești rămase definitive la instanța competentă în ultimul grad de jurisdicție în respectiva materie sau instanța de ultim nivel jurisdicțional (apel sau recurs, după caz). În consecință, practica divergentă poate fi probată și prin hotărâri judecătorești rămase definitive la prima instanță sau la instanța de apel, prin neexercitarea căii de atac sau prin respingerea sau anularea căilor de atac ca tardive, netimbrate, lipsite de interes sau exercitate de o persoană lipsită de calitate procesuală activă etc., deci pentru orice motiv procedural care împiedică analiza în fond a problemei de drept care a fost soluționată divergent. ... 10. Astfel cum s-a reținut și în paragraful 40 al Deciziei nr. 16 din 20 mai 2019, în cazul în care practica neunitară se regăsește în cadrul unei singure curți de apel, nu există vreun alt remediu pentru unificarea practicii, în condițiile în care Codul de procedură civilă pune la dispoziție exclusiv două mecanisme procedurale de unificare a practicii judiciare, și anume: procedura pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (menită să preîntâmpine apariția practicii neunitare prin control a priori) și procedura recursului în interesul legii (control a posteriori, ceea ce conduce la înlăturarea pentru viitor a practicii neunitare), dat fiind caracterul obligatoriu pentru instanțe al dezlegării date problemelor de drept judecate de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, precum și în cadrul procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile, conform art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. ... 11. Nu constituie un mecanism eficient de unificare a practicii nici dezbaterea problemelor de drept (soluționate neunitar, prin ipoteză) în cadrul adunărilor generale ale judecătorilor, după procedura reglementată de art. 51 lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Un atare mecanism nu ar avea efectul obligativității pentru toate instanțele a unei eventuale soluții unitare la care s-ar ajunge și, în consecință, nu constituie un remediu pentru înlăturarea practicii neunitare. ... 12. Aceeași ineficacitate pentru unificarea practicii trebuie enunțată și în privința procedurii administrative reglementate de art. 25 și 26 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, întrucât finalitatea acestor norme de rang inferior dispozițiilor Codului de procedură civilă nu vizează și nici nu ar putea viza adoptarea unor hotărâri cu caracter obligatoriu pentru participanți sau pentru toate instanțele. Un astfel de efect îl pot avea doar hotărârile prealabile și deciziile pronunțate în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, „Vicepreședintele curții de apel răspunde de organizarea întâlnirilor trimestriale ale judecătorilor din cadrul curții și al instanțelor din circumscripția acesteia, în care vor fi dezbătute problemele de drept care au generat o practică neunitară. Întâlnirile pot fi organizate și pe domenii de specializare“. Așadar, aceste întâlniri au o eficiență limitată în unificarea practicii, deoarece punctul de vedere majoritar exprimat de participanți nu are caracter obligatoriu. ... 13. În consecință, chiar dacă practica neunitară există la o secție a unei curți de apel sau la mai multe instanțe din aria de competență a unei curți de apel, promovarea unui recurs în interesul legii constituie unicul demers procedural posibil și eficient pentru unificarea practicii, pentru ca o interpretare a legii să dobândească caracter obligatoriu pentru instanțe, având drept efect unificarea pentru viitor a practicii judiciare la nivelul tuturor instanțelor din țară. ... 14. În urma analizării propunerii prezentate de către președintele Secției a II-a civile, membrii Colegiului de conducere apreciază ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a normei procedurale analizate. ... ...