Decizia ÎCCJ nr. 5/2021 (HP)Punctul VII
Punctul VII
VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie
42. Curțile de Apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava, Timișoara și Târgu Mureș au comunicat că au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. ...
43. Curțile de Apel Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Galați, Oradea, Ploiești și Târgu Mureș au comunicat și punctele de vedere ale judecătorilor cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. ...
44. Din răspunsurile primite au rezultat două opinii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. ...
45. Într-o primă opinie s-a apreciat că sintagma „pensia netă“ din cuprinsul art. 60 din Legea nr. 223/2015 se referă la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat din aplicarea art. 28,art. 29 alin. (1) lit. a) și b) ,art. 30 din aceeași lege, precum și din aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, sporul prevăzut de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 fiind inclus în pensia brută și supus plafonării pensiei nete prevăzute de art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015. ...
46. În fundamentarea primei opinii s-a argumentat că sporul pentru semnul onorific nu reprezintă un venit distinct de pensia brută, ci o componentă a acesteia, neavând o existență de sine stătătoare. Astfel, acest spor devine efectiv și produce efecte juridice numai în legătură directă cu stabilirea pensiei militare de stat. Din modificarea art. 60 din Legea nr. 223/2015 rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a plafona pensia militară ce urmează a fi încasată efectiv, în toate componentele sale, la nivelul mediei soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei. În plus, definiția legală a pensiei nete nu se referă la pensia militară stabilită conform Legii nr. 223/2015, ci la pensia militară stabilită în cuantum brut, deci inclusiv prin aplicarea altor elemente decât cele prevăzute de această lege, printre aceste elemente figurând și sporul prevăzut de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995. ...
47. În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive:
– deciziile civile nr. 802/2020 din 15 iulie 2020 și 1.384/2020 din 29 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția I civilă; ...
– deciziile nr. 255/2020 din 29 iunie 2020 și 305/2020 din 16 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă; ...
– deciziile civile nr. 843/Ap din 14 iunie 2019 și 133/Ap din 24 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă; ...
– deciziile nr. 5.898 din 16 decembrie 2019, 2.610 din 4 septembrie 2020, 3.333/2020 din 8 octombrie 2020 și 4.466/2020 din 23 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale; ...
– sentințele civile nr. 3.836 din 26 iunie 2019, 2.658 din 2 iulie 2020 și 2.659 din 2 iulie 2020 (definitive prin neapelare), pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale; ...
– deciziile civile nr. 590/A/2020 din 14 iulie 2020, 744/A/2020 din 4 septembrie 2020 și 1.108/A/2020 din 14 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale; ...
– deciziile civile nr. 93/AS din 24 februarie 2020 și 713/AS din 6 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă; ...
– deciziile nr. 955/2020 din 2 iunie 2020 și 1.700/2020 din 6 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă; ...
– deciziile civile nr. 408/2020 din 9 iulie 2020, 544/2020 din 24 septembrie 2020, 597/2020 din 8 octombrie 2020 și 620/2020 din 23 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale; ...
– Sentința civilă nr. 845/2020 din 15 iulie 2020 (definitivă prin neapelare), pronunțată de Tribunalul Iași - Secția I civilă; ...
– Decizia civilă nr. 426/2020-A din 9 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă; ...
– Decizia nr. 253 din 18 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă; ...
– sentințele civile nr. 289/2020 din 3 iunie 2020 și 324/2020 din 11 iunie 2020 (definitive prin neapelare), pronunțate de Tribunalul Buzău - Secția I civilă; ...
– deciziile nr. 195 din 20 mai 2020, 567 din 13 octombrie 2020 și 579 din 13 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă; ...
– Decizia civilă nr. 53 din 4 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale; ...
– sentințele civile nr. 879 din 9 decembrie 2019, 752 din 7 octombrie 2020 și 772 din 12 octombrie 2020 (definitive prin neapelare), pronunțate de Tribunalul Arad - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale; ...
– deciziile nr. 432/A 18 octombrie 2018 și 92/A din 27 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă. ... ...
48. Într-o a doua opinie, s-a apreciat că sintagma „pensia netă“ din cuprinsul art. 60 din Legea nr. 223/2015 se referă în mod exclusiv la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat din aplicarea art. 28,art. 29 alin. (1) lit. a) și b) ,art. 30 din aceeași lege, iar sporul prevăzut de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 se adaugă pensiei nete, nefiind astfel supus plafonării legale. ...
49. În fundamentarea celei de-a doua opinii s-a argumentat că sporul prevăzut de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 nu face parte din pensie deoarece are un alt caracter juridic decât pensia, astfel că trebuie adăugat la cuantumul net al acesteia. Așadar, sporul pentru semnul onorific se calculează și se adaugă la pensie doar după ce se cunoaște cuantumul final al pensiei. Art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 produce efecte juridice ulterior stabilirii pensiei militare de vreme ce decorația pentru semnul onorific reprezintă un spor la cuantumul pensiei, în sensul de majorare a acestuia, fiind o recompensă morală și materială pentru activitatea desfășurată. ...
50. În sensul celei de-a doua opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive:
– Decizia nr. 262/2020 din 1 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă; ...
– Decizia nr. 1.387 din 22 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă. ... ...
51. Hotărârile transmise de Curtea de Apel Pitești în sensul ambelor opinii menționate anterior nu sunt definitive, motiv pentru care nu se impune evocarea lor. ...
52. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, se află în lucru propunerea de promovare a unui recurs în interesul legii vizând aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale privitoare la modalitatea de calculare a sporului corespunzător semnului onorific „În Serviciul Patriei“, respectiv a semnului onorific „Meritul Militar“, acordat în temeiul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, anume dacă acesta se include în cuantumul brut al pensiei militare, căreia i se aplică impozitul pe venit, potrivit art. 3 lit. m) din Legea nr. 223/2015, ori se aplică cuantumul pensiei nete, stabilit potrivit art. 60 din Legea nr. 223/2015, ceea ce are ca efect augmentarea venitului net al militarului pensionat. ... ...
Sursa oficială ↗