Decizia CCR nr. 567/2025Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.11.2025 · dosar 7.237/189/2019
Punctul 20
20. Sub aspectul analizat în cauza de față, relevante sunt și statuările Curții cuprinse în considerentele Deciziei nr. 168 din 28 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 24 februarie 2000, prin care a examinat, prin prisma prevederilor constituționale și convenționale care garantează dreptul fundamental la liberă asociere, dispozițiile Decretului nr. 387/1977 pentru aprobarea Statutului privind organizarea și funcționarea asociației locatarilor, aplicabile la acel moment, și a ajuns la concluzia că, în anumite situații, legiuitorul poate institui forme speciale de asociere ce urmăresc salvgardarea unor interese de ordin general, care, din perspectiva scopurilor pe care le urmăresc, nu reprezintă, în realitate, modalități înscrise în conceptul de liberă asociere, astfel cum acesta este conturat prin prevederile art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, respectiv, prin cele ale art. 37 din Constituție (devenit art. 40, în urma revizuirii din 2003 a Constituției urmate de renumerotarea articolelor și republicare). ...
Sursa oficială ↗