Decizia CCR nr. 565/2025Punctul 28
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 05.11.2025
- Dosarul
- 3.504/117/2020
28. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, din perspectiva evoluției cadrului legislativ, Curtea observă că prin articolul unic pct. 7 din Legea nr. 197/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016, la art. 37 din Legea nr. 50/1991, după alin. (5) , s-a introdus alin. (6) , potrivit căruia „Dreptul de proprietate asupra construcțiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare, care să confirme că edificarea construcțiilor s-a efectuat conform autorizației de construire și că există proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, sau, după caz, a unui certificat de atestare a edificării construcției, eliberate de autoritatea administrației publice locale competentă, care să confirme situația juridică actuală a construcțiilor și respectarea dispozițiilor în materie și a unei documentații cadastrale.“ Ulterior, dispozițiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 au fost modificate prin art. II pct. 14 din Legea nr. 7/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 8 ianuarie 2020, având în prezent forma criticată prin prezenta excepție de neconstituționalitate. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.