Decizia CCR nr. 564/2025Punctul 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.11.2025 · dosar 4.324A/2025
Punctul 22
22. Președintele Camerei Deputaților apreciază că obiecțiile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate. În esență, referitor la critica prin care se susține punerea pe ordinea de zi a unui proiect de lege/a unei inițiative legislative în absența avizului Consiliului Legislativ, arată că, potrivit dispozițiilor art. 79 alin. (1) teza întâi din Constituție și ale art. 9 alin. (2) și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, solicitarea avizului Consiliului Legislativ are caracter obligatoriu. În situația propunerilor legislative, Birourile permanente ale celor două Camere au atribuția de a le solicita, conform regulamentelor parlamentare. Adiacent, Consiliul Legislativ are două obligații corelative: de a transmite avizul și de a respecta termenul de remitere înscris în adresa de solicitare a avizului, fără ca situația în care avizul nu ar fi emis sau ar fi transmis după împlinirea termenului stabilit în adresa autorității legiuitoare să conducă la obstrucționarea ori întârzierea procesului legislativ. În acest sens, sunt invocate prevederile art. 28 alin. (2) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului. Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții regulamentare rezultă că raportul comisiilor parlamentare sesizate de Birourile permanente reunite poate fi redactat, respectiv înaintat în vederea înscrierii pe ordinea de zi a plenului reunit al celor două Camere, chiar dacă Consiliul Legislativ nu emite avizul ori nu îl transmite în termenul solicitat. În concluzie, dacă o propunere legislativă poate fi înscrisă pe ordinea de zi și dezbătută la nivelul comisiilor parlamentare în situația în care Consiliul Legislativ nu a transmis avizul solicitat, a fortiori, după depunerea raportului și înscrierea propunerii legislative pe ordinea de zi a plenului reunit al celor două Camere, poate avea loc dezbaterea inițiativei legislative, independent de primirea/lipsa avizului Consiliului Legislativ. În situația examinată, conform informațiilor înscrise pe site-ul Camerei Deputaților cu privire la Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor (Pl-x nr. 314/2025), rezultă că s-a solicitat Consiliului Legislativ avizarea respectivei propuneri legislative, data maximă de înaintare a avizului fiind 29 septembrie 2025. Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă, potrivit Avizului nr. 696 din 30 septembrie 2025. Referitor la natura juridică a avizului Consiliului Legislativ, se arată că este specifică unui act preliminar, având caracter de recomandare. Sub aspect decizional, plenul Camerelor reunite, în situația examinată, este singurul corp deliberativ prin care autoritatea legiuitoare duce la îndeplinire atribuțiile sale constituționale. ...
Sursa oficială ↗