Sari la conținut

Decizia CCR nr. 564/2025Punctul 67

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
05.11.2025
Dosarul
4.324A/2025

67. Analizând criticile de neconstituționalitate extrinsecă potrivit cărora exigențele care țin de procedura adoptării legii supuse controlului de constituționalitate nu au fost îndeplinite, deoarece propunerea legislativă în cauză a fost introdusă intempestiv în circuitul legislativ, fără respectarea prevederilor regulamentare, nu a putut fi dezbătută în mod real, fiind adoptată brusc și fără un real motiv, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat că, în vederea adoptării unui act normativ coerent și fundamentat, din punctul de vedere al organizării procedurii de lucru, Parlamentul trebuie să dea dovadă de suplețe și flexibilitate, în limitele Constituției și ale regulamentelor parlamentare (Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 28 februarie 2018, paragraful 51). Cu alte cuvinte, suplețea, celeritatea, flexibilitatea, raționalizarea procedurii parlamentare se realizează cu respectarea exigențelor procedurale stabilite prin Constituție. Marja largă de apreciere a organelor de lucru ale Parlamentului nu poate depăși însă cadrul constituțional existent. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie