Decizia ÎCCJ nr. 58/2020 (HP)Punctul V

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 28.09.2020 · dosar 1.519/1/2020
Punctul V
V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 35. Apelanta a susținut că legea recunoaște angajatorului dreptul de a se adresa instanței de judecată ori de câte ori apreciază că greva salariaților a fost declarată sau se derulează cu nerespectarea legii. Condițiile în care salariații pot declanșa forma protestului prin încetarea voluntară a lucrului (greva), precum și condițiile în care această formă de protest se poate desfășura sunt reglementate prin lege. Neîndeplinirea condițiilor respective determină caracterul nelegal al grevei. ... 36. Deși art. 198-200 din Legea nr. 62/2011 reglementează procedura de soluționare a unui tip de acțiune cu obiect specific, respectiv încetarea grevei, această procedură nu exclude formularea unei acțiuni în temeiul normelor generale aplicabile în litigiile de muncă, dacă acțiunea nu are ca obiect încetarea grevei, ci un alt obiect în legătură cu respectarea prevederilor legale privind declararea și desfășurarea grevei. ... 37. Pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a salariaților, instanța de judecată trebuie să constate ca acțiunea acestora a fost declanșată ori s-a derulat cu încălcarea legii. ... 38. A mai arătat că este greșită indicarea dispozițiilor art. 198-200 din Legea nr. 62/2011, în condițiile în care nu se poate formula o cerere de încetare a grevei (greva de avertisment încetând prin efectul legii), iar obiectul acțiunii este diferit. ... 39. Într-o astfel de situație, potrivit art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă, temeiul juridic poate fi pus în discuție de instanța de judecată care, în exercitarea rolului său activ, este îndreptățită și chiar obligată să dea calificarea juridică corectă actelor și faptelor deduse judecății. ... 40. Întrucât acțiunea în constatarea nelegalității grevei este reglementată de dispozițiile Legii nr. 62/2011, fără a se face distincție între greva de avertisment și greva generală, se impune sesizarea instanței supreme în vederea dezlegării chestiunii de drept anterior evocate. ... 41. Totodată, apelanta a apreciat că este necesară identificarea procedurii aplicabile grevei de avertisment, întrucât această formă de grevă presupune încetarea activității, fiind o etapă premergătoare și obligatorie pentru declanșarea grevei generale. ... 42. Intimatul nu a prezentat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. ... ...
Sursa oficială ↗