Decizia ÎCCJ nr. 56/2020 (HP)Punctul V

V. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 37. În opinia apelanților-reclamanți, exprimată prin notele scrise depuse la 23 octombrie 2019, sesizarea nu este necesară și utilă în condițiile în care problema de drept referitoare la sintagma „la cererea părții interesate“ din art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept, nu există necesitatea reală a unificării jurisprudenței, în sensul constatării nulității unei dispoziții contractuale și nu au fost indicate în mod concret neclaritățile care împiedică aplicarea acestor dispoziții legale. ... 38. Apelanții-reclamanți consideră că nu există modalități diferite de interpretare a legii, deoarece instanțele de fond și de apel au aplicat unitar prevederile art. 55 din Codul de procedură civilă, care definesc noțiunea de părți în procesul civil, fie persoane fizice (salariați care sunt membri de sindicat), fie persoane juridice (sindicate) care au un litigiu cu privire la un drept subiectiv civil. Norma în discuție este completă, fiind acoperite toate situațiile de fapt, astfel că nulitatea absolută prevăzută de art. 1.247 din Codul civil, ce poate fi invocată de orice persoană interesată, după criteriul naturii de ordin general a interesului ocrotit prin norma juridică, ce a fost încălcat, este aplicabilă. În cazul de față, contractul colectiv de muncă produce efecte față de salariații Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., membri ai tuturor organizațiilor sindicale. Interesul ocrotit printr-o dispoziție a unui contract colectiv de muncă este de ordin general, fiind opozabil și aplicabil tuturor părților semnatare sau salariaților reprezentați de organizațiile sindicale. Această nulitate absolută a actului civil poate fi invocată de orice persoană interesată, inclusiv instanța de judecată, iar regulile aplicabile în legislația civilă sunt aplicabile și în dreptul comun al muncii, prin efectul dispozițiilor art. 278 alin. (1) din Codul muncii. ... 39. Instanțele de apel s-au pronunțat în mod unitar cu privire la constatarea nulității dispozițiilor art. 29 din contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității pentru anii 2015-2017 și pentru anul 2017-2018. În acest sens au fost indicate: Decizia civilă nr. 380 din 31 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, Decizia civilă nr. 461 din 24 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă, precum și jurisprudența în materie a Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale (deciziile civile nr. 1.783 din 26 martie 2019, nr. 3.294 din 18 iunie 2019 și nr. 3.540 din 12 iulie 2019). ... 40. Sub aspectul condițiilor de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, apelanții-reclamanți consideră că nu este îndeplinită condiția ca problema de drept a cărei lămurire se cere să fie determinantă pentru soluționarea cauzei pe fond și nici condiția ca această chestiune de drept să fie nouă. ... 41. În opinia intimatei-pârâte Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., reprezentată de Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, exprimată prin punctul de vedere din 23 octombrie 2019, sesizarea este admisibilă potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. S-a apreciat că această chestiune de drept este nouă, în sensul că asupra sa Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... 42. După comunicarea raportului, în condițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimata-pârâtă Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova a depus în termen legal, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a solicitat admiterea sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, invocând argumentele expuse de titularul sesizării. ... VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea 43. Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 971/87/2018 apreciază că acțiunea în nulitatea clauzelor contractului colectiv de muncă este rezervată numai partenerilor sociali care au participat la negocierea și încheierea contractului colectiv de muncă, aceștia îndeplinind condiția de „parte interesată“ în sensul art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, fără ca salariații, în mod individual, să poată demara un conflict individual de muncă cu un astfel de obiect. ... 44. Argumente în acest sens sunt, pe de o parte, faptul că art. 142 este plasat în Legea nr. 62/2011 în capitolul V (Încheierea contractelor colective de muncă) din titlul VII „Negocierile colective de muncă“. Or, la art. 134 din același titlu, inclus în capitolul III (Părțile și reprezentarea acestora la negocierea colectivă), se prevede că părțile contractului colectiv de muncă sunt angajatorul sau organizațiile patronale și angajații, prin organizațiile sindicale legal constituite și reprezentative. Prin urmare, numai organizațiile sindicale au calitatea de partener social care poate conveni cu patronatul drepturi și obligații în numele salariaților. În condițiile în care contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar clauzele contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații din unitate, prin Legea nr. 62/2011 s-a prevăzut că sindicatul poate participa la negocierea colectivă numai dacă îndeplinește condiția de reprezentativitate. ... 45. Pe de altă parte, titularul sesizării a notat că nulitatea clauzelor cuprinse în contractul colectiv de muncă este reglementată în art. 142 din Legea nr. 62/2011 ca sancțiune pentru cazul negocierii unui contract colectiv de muncă cu încălcarea prevederilor art. 132 din aceeași lege. Așadar, nulitatea se raportează la ipoteza în care prin contractul colectiv de muncă se stabilesc pentru ambele părți drepturi și obligații cu nesocotirea limitelor și condițiilor prevăzute de lege, precum și la ipoteza în care nu se respectă caracterul minimal al drepturilor salariaților prevăzut prin lege sau nivelul minim al drepturilor salariaților stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. ... 46. În cazul în care instanța de judecată declară nulitatea clauzei contractului colectiv de muncă, remediul prevăzut de legiuitor în art. 142 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 este posibilitatea ca „părțile“ să convină renegocierea clauzei respective. Or, dacă părțile care renegociază clauza din contractul colectiv de muncă sunt, în mod evident, părțile care au negociat inițial contractul colectiv de muncă, se impune concluzia că „partea interesată“ care poate cere instanței de judecată constatarea nulității este fie patronatul, fie organizația sindicală reprezentativă. ... 47. Salariații nu pot pretinde, în cadrul unor conflicte individuale de muncă, să se constate nulitatea unor clauze ale contractelor colective de muncă pe temeiul art. 142 din Legea nr. 62/2011 pentru că sancțiunea nulității nu poate avea efect relativ numai între părțile litigiului (salariatul în nume personal și angajatorul său), iar pentru ceilalți salariați clauza să continue să producă efecte juridice. Respingerea cererii pentru lipsa calității procesuale active nu poate fi considerată ca aducând atingere dreptului salariatului de acces la justiție în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția). ... 48. În acest sens, este de amintit decizia de inadmisibilitate din 3 decembrie 2013 din Cauza Marinel Costuț împotriva României prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către statul român a prevederilor art. 6 din Convenție, în ce privește dreptul de acces la o instanță în cazul respingerii, pentru lipsa calității procesuale active, a unui acțiuni formulate de un angajat, prin care se contestau în mod direct în instanță prevederile unui contract colectiv de muncă. În considerentele acestei decizii s-a reiterat faptul că dreptul la o instanță nu este unul absolut, ci presupune limitări permise în mod implicit, inclusiv privind admisibilitatea unei căi de atac, care necesită, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului, care are în această privință o anumită marjă de apreciere. Aceste limitări nu restrâng accesul deschis unui justițiabil într-o asemenea manieră încât să fie afectată esența dreptului de acces la un tribunal. Ele trebuie să urmărească un scop legitim și să existe proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele utilizate. Curtea a constatat că ingerința era conformă cu prevederile Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 130/1996), și ale Codului civil, astfel cum erau interpretate de instanțele judecătorești naționale, care permiteau doar părților semnatare să conteste clauzele contractelor colective de muncă. În ceea ce privește scopul acestei limitări, Curtea a reiterat faptul că dreptul la negocieri colective cu angajatorul este unul dintre elementele esențiale ale dreptului unui angajat de a constitui și de a se afilia la sindicate, pentru apărarea intereselor sale, astfel cum este prevăzut în art. 11 din Convenție. Pentru sindicate, negocierea colectivă și încheierea de contracte colective sunt mijloace esențiale pentru a promova și proteja interesele membrilor lor (Cauza Demir și Baykara împotriva Turciei [MC], nr. 34.503/97, paragrafele 154 și 157). ... 49. În acest context, Curtea a considerat că, în cazul în care acordurile colective între partenerii sociali ar putea fi contestate în instanțele de judecată de către angajați, în mod individual, și, prin urmare, să devină astfel inaplicabile, unul dintre elementele inerente ale dreptului de a se angaja în activități sindicale, garantat prin art. 11 din Convenție, ar putea fi mult restrâns sau golit de conținutul său. În cele din urmă, în ceea ce privește proporționalitatea restrângerii dreptului de acces la o instanță, Curtea a reținut că reclamantul nu era lipsit de orice posibilitate de a-și apăra pe cale judiciară drepturile sale patrimoniale. În această privință, Curtea a observat că, în temeiul art. 281 și următoarele din Codul muncii, reclamantul avea posibilitatea de a introduce o acțiune împotriva angajatorului său, prin care să conteste clauzele contractului individual de muncă, ce ar fi fost, în opinia sa, contrare contractului colectiv de muncă la nivel național. Cu toate acestea, reclamantul a ales să conteste în mod direct contractul colectiv, expunându-se riscului ca acțiunea sa să fie respinsă, fără examinarea fondului. ... ... 50. Opinia instanței de apel este susținută, cu titlu de jurisprudență, de Decizia civilă nr. 315 din 2 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. ... ...