Decizia ÎCCJ nr. 55/2020 (HP)Punctul VII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 21.09.2020 · dosar 3.666/111/C/2017
Punctul VII
VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 20. La nivelul Curții de Apel Bacău, Pitești și Ploiești nu s-a identificat practică judiciară în materia de drept expusă. ... 21. În urma consultării colectivului Secției civile a Curții de Apel Brașov a fost adoptată, în unanimitate, opinia potrivit căreia termenul de 10 zile începe să curgă de la data expedierii la oficiul poștal a convocării prin scrisoare recomandată, cu următoarele argumente: Termenul de 10 zile este unul minim impus de lege și trebuie asigurat între data expedierii convocării și data adunării generale, scopul său fiind acela de a permite informarea asociaților în vederea exercitării votului în deplină cunoștință de cauză. Chiar dacă este un termen stabilit în favoarea asociaților, instituirea lui nu echivalează cu acordarea unui răgaz obligatoriu de 10 zile asociatului de la data recepției convocării pentru a se informa cu privire la ordinea de zi a adunării, scopul dispoziției fiind atins prin informarea cu privire la data adunării. Art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu face vreo referire la recepția convocatorului, această opțiune a legiuitorului fiind determinată de imperativul asigurării unui moment cert în raport cu care să poată fi fixată data desfășurării adunării generale, ținând seama și de celeritatea pe care o reclamă desfășurarea raporturilor între profesioniști. În măsura în care adresa la care a fost comunicată convocarea nu este corectă, neregularitatea poate fi invocată pe calea cererii în anularea hotărârii adunării generale de către asociatul al cărui drept la informare a fost vătămat. La nivelul Tribunalului Brașov, cu majoritate, judecătorii Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal au achiesat la cea de-a doua opinie, anume de la data recepționării efective a convocării prin scrisoare recomandată de către asociați. ... 22. Punctul de vedere exprimat de către judecătorii Secției a VI-a civile a Curții de Apel București este în sensul că termenul curge de la data recepționării efective, iar în susținerea acestui punct de vedere s-a argumentat că asociații trebuie să aibă un timp rezonabil pentru a se documenta în legătură cu punctele înscrise pe ordinea de zi a adunării generale. Opinia Tribunalului București este în sensul că legiuitorul a urmărit să creeze condițiile informării asociatului înainte de ședința adunării generale, pentru că numai un asociat informat poate vota în cunoștință de cauză. Articolul 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 prevede că adunarea generală a societății pe acțiuni poate fi convocată și numai prin scrisoare recomandată sau, dacă actul constitutiv permite, prin scrisoare transmisă pe cale electronică, având încorporată, atașată sau logic asociată semnătura electronică extinsă, expediată cu cel puțin 30 de zile înainte de data ținerii adunării la adresa acționarului, înscrisă în registrul acționarilor. Art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 prevede că adunarea generală a societății cu răspundere limitată se va convoca în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziții speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea de zi. Exprimarea este mai puțin precisă în acest din urmă caz; obiectivul este însă același, anume de a crea condițiile unei prealabile și eficiente informări a asociaților. Legea pare a prezuma că această modalitate de comunicare, prin scrisoare recomandată, este de natură a asigura transmiterea promptă și sigură a convocatorului către asociat pentru a se atinge imperativul informării acestuia, ceea ce ar indica preferința spre momentul expedierii ca moment de început al curgerii termenului de 10 zile. Acesta este un moment obiectiv care prezintă avantajul de a elimina arbitrarul, pentru că nu se poate accepta ca valabilitatea procedurii de convocare să depindă de recepționarea efectivă a convocatorului de către asociatul destinatar, care ar putea alege să își exercite drepturile în mod abuziv. Dat fiind că, de regulă, convocarea este o atribuție a administrației societății, momentul de început al termenului pare a fi cel la care aceasta transmite convocarea către asociat - convocarea se va face cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea ședinței adunării - pentru că este un moment pe care administrația îl poate controla, spre deosebire de cel al ajungerii corespondenței la destinatar. În plus, în cuprinsul convocatorului este indicată, tot de cel care are inițiativa convocării (de regulă, administratorul), ziua fixată pentru ținerea ședinței adunării, astfel că emitentul este ținut să se asigure că respectă cerința legală, ceea ce impune o abordare coordonată a ambelor aspecte: inițiatorul convocării se va îngriji ca data la care se va ține ședința adunării să fie stabilită în așa fel încât să fie posibilă expedierea convocării cu respectarea termenului prevăzut de lege. Referitor la problema de drept în discuție, la nivelul Tribunalului Ilfov s-a conturat opinia că termenul de 10 zile pentru convocarea adunării asociaților este un termen legal, întrucât este stabilit în mod expres de lege și prohibitiv, adunarea asociaților neputând avea loc într-un termen mai scurt de 10 zile. Termenul de 10 zile se calculează de la momentul primirii convocării, deoarece nu este un termen procedural, fiind instituit în favoarea asociaților pentru a lua efectiv cunoștință de convocarea adunării asociaților. La nivelul Secției conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Teleorman, concluzia este în sensul că termenul de 10 zile prevăzut de art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 începe să curgă de la data expedierii/depunerii la oficiul poștal a convocării prin scrisoare recomandată. În opinia judecătorilor Tribunalului Ialomița, termenul de 10 zile prevăzut de art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 curge de la recepționarea efectivă a convocatorului de către asociați. Astfel, instanța apreciază că la stabilirea acestui termen intenția legiuitorului a fost aceea de a permite asociaților să fie informați/să se informeze în mod corespunzător despre problemele înscrise pe ordinea de zi și de a putea vota în deplină cunoștință de cauză în adunarea generală pentru care au fost convocați, în caz contrar fiind afectată însăși voința socială, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii astfel adoptate. Într-o interpretare contrară, scopul reglementării ar putea fi golit de conținut, de exemplu în situația în care unul din asociații convocați ar domicilia în altă țară, fiind evident că scrisoarea recomandată conținând convocatorul nu are cum să și ajungă efectiv la destinatar în termenul de 10 zile. Într-adevăr, potrivit art. 291 din Legea nr. 31/1990, „Prevederile din prezenta lege se completează cu dispozițiile Codului civil și ale Codului de procedură civilă“, iar conform art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă „actul de procedură depus înlăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la serviciul de curierat ori la un serviciu specializat de comunicare, ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen“. Cu toate acestea, dispozițiile înscrise în art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu edictează vreun termen procedural în sensul Codului de procedură civilă, ci termenul de convocare a asociaților pentru adunările generale este un termen stabilit în favoarea asociaților pentru ca aceștia să poată fi informați în mod real și efectiv despre problemele înscrise pe ordinea de zi. La nivelul Secției civile din cadrul Tribunalului Giurgiu, punctul de vedere al judecătorilor este în sensul că termenul de 10 zile prevăzut de art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 curge de la recepționarea efectivă a convocatorului de către asociați. Intenția legiuitorului a fost aceea de a permite asociaților să fie informați/să se informeze în mod corespunzător despre problemele înscrise pe ordinea de zi și de a vota în deplină cunoștință de cauză în adunarea generală pentru care au fost convocați, în caz contrar fiind afectată însăși voința socială, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii astfel adoptate. Într-o interpretare contrară, scopul reglementării ar putea fi golit de conținut, de exemplu în situația în care unul din asociații convocați ar domicilia în altă țară, fiind evident că scrisoarea recomandată conținând convocatorul nu are cum să și ajungă efectiv la destinatar în termenul de 10 zile. ... 23. În ceea ce privește chestiunea de drept analizată, Curtea de Apel Cluj a considerat că exprimarea unui punct de vedere trebuie să pornească de la enunțarea textului legal: „Convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziții speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea de zi“. Rațiunea textului are în vedere asigurarea unui interval de timp suficient asociaților, așa încât să își poată asigura prezența și să pregătească un punct de vedere argumentat față de chestiunile cuprinse în ordinea de zi. Or, plecând de la acest raționament, scopul legii este respectat doar dacă convocarea este recepționată efectiv cu 10 zile înaintea termenului fixat pentru adunarea generală a asociaților. Este adevărat și faptul că această interpretare ridică dificultăți practice, deoarece unii asociați ar putea refuza sau tergiversa ridicarea corespondenței, iar respectarea termenului de minimum 10 zile pentru fiecare asociat impune expedierea notificării cu un interval de timp suficient înaintea acestei limite temporale. Pe de altă parte, interpretarea potrivit căreia termenul de 10 zile se referă la expedierea notificării nu poate fi acceptată, deoarece nu garantează faptul că toți asociații ar primi comunicarea înaintea datei stabilite pentru adunarea generală, în condițiile în care anumite circumstanțe impun un termen mai lung pentru această expediere, mai ales în cazul asociaților care domiciliază în zone rurale izolate sau în străinătate. Pe de altă parte, s-ar naște discrepanțe și tratamente diferite între asociați, care ar primi notificarea la date diferite, în funcție de distanță și alte circumstanțe concrete. În consecință, ar avea la dispoziție intervale de timp diferite pentru a-și asigura participarea și pentru a pregăti un punct de vedere documentat cu privire la punctele de pe ordinea de zi. Pentru toate aceste argumente s-a arătat că doar prima interpretare poate asigura o poziție juridică echitabilă între asociați și realizarea scopului textului. ... 24. Opinia judecătorilor Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța și Tribunalului Constanța este în sensul că termenul de 10 zile prevăzut de art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 începe să curgă de la data expedierii convocării prin scrisoare recomandată, respectiv a depunerii la oficiul poștal a acesteia. De altfel, și în cazul societăților pe acțiuni, termenul de convocare a adunărilor generale se calculează în raport cu data expedierii scrisorii recomandate, astfel cum prevede art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990. ... 25. Judecătorii Secției a II-a civile din cadrul Curții de Apel Galați au opinat în sensul că termenul de 10 zile începe să curgă de la data recepționării efective a acesteia de către asociați. Magistrații din cadrul Secției a II-a civile a Tribunalului Galați, în unanimitate, au apreciat că termenul de 10 zile începe să curgă de la data expedierii/depunerii la oficiul poștal a convocării prin scrisoare recomandată, întrucât textul de lege, anume art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, se raportează la persoana care face convocarea, și nu la cea care primește înscrisul. Astfel, înscrisul privind convocarea trebuie să fie expediat cu cel puțin 10 zile înaintea zilei fixate pentru adunare. În interpretare contrară, textul de lege ar fi avut o altă exprimare, în sensul că trebuia primită cu 10 zile înaintea zilei fixate pentru adunare. Judecătorii din cadrul Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Vrancea au arătat că dispozițiile înscrise în art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 reprezintă termenul de convocare a asociaților pentru adunările generale, fiind un termen stabilit în favoarea asociaților pentru ca aceștia să poată fi informați în mod real și efectiv despre problemele înscrise pe ordinea de zi și să poată vota în deplină cunoștință de cauză în adunarea generală pentru care au fost convocați; prin urmare, acest termen de 10 zile începe să curgă de la data recepționării efective a convocării de către asociați. ... 26. În opinie majoritară, judecătorii Secției civile din cadrul Curții de Apel Iași susțin că termenul de 10 zile prevăzut de art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 începe să curgă de la data recepționării efective a convocării de către asociați, intenția legiuitorului fiind aceea de a informa real și efectiv asociații cu privire la problemele înscrise pe ordinea de zi. ... 27. Opinia unanimă, de principiu, a judecătorilor Secției a II-a civile a Curții de Apel Suceava cu privire la problema de drept expusă este în sensul că termenul de 10 zile prevăzut de art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 începe să curgă de la data recepționării efective a convocării de către asociați, și nu de la data depunerii convocării la oficiul poștal, prin scrisoare recomandată. ... 28. Punctul de vedere al judecătorilor de la nivelul Curții de Apel Târgu Mureș și al instanțelor din raza sa de competență teritorială este în sensul că termenul de 10 zile prevăzut de art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 începe să curgă de la data recepționării efective de către asociați a convocării, prin scrisoare recomandată, având în vedere că în lege nu este prevăzută o dispoziție derogatorie de la prevederile Codului de procedură civilă, pentru următoarele considerente: – asigurarea dreptului la informare al asociaților, cum este cel prevăzut de art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990; ... – asigurarea unor condiții echitabile pentru exercitarea dreptului de vot de către toți asociații, întrucât în situația transmiterii convocatorului prin poștă la aceeași dată este posibil ca unii dintre asociați să îl primească cu cel puțin 10 zile înainte de adunare și alții cu doar 3 sau 4 zile înainte de adunare. ... ... 29. La nivelul Secției a II-a civile a Curții de Apel Timișoara, în unanimitate, s-a opinat în sensul că termenul de 10 zile ar trebui să curgă de la data recepționării efective a convocatorului de către asociați. ... 30. Ministerul Public, prin Adresa nr. 1.028/C/1.621/III-5/2020 din 18 iunie 2020, a arătat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. ... ...
Sursa oficială ↗