Decizia ÎCCJ nr. 22/2020 (RIL)Punctul 8

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 14.09.2020 · dosar 1.376/1/2020
Punctul 8
8. Doamna procuror arată că recursul în interesul legii este admisibil, întrucât autorul sesizării a făcut dovada existenței unei jurisprudențe neunitare cu privire la problema de drept supusă dezlegării, conform dispozițiilor art. 515 din Codul de procedură civilă; apreciază că problema de drept supusă dezlegării prin sesizarea ce face obiectul cauzei de față este diferită de cea dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 9 din 29 mai 2017^1, întrucât nu vizează, ca aceasta, o procedură prealabilă sesizării instanțelor de judecată din cadrul jurisdicției muncii, ci are în vedere o problemă de fond privind dovada refuzului nejustificat al autorităților publice de a plăti funcționarilor publici drepturile salariale în cuantumul solicitat, în cadrul litigiilor de funcție publică. ...
Sursa oficială ↗