Decizia CCR nr. 535/2025Punctul 17

17. Deși, conform celor arătate la art. 6 din Legea nr. 226/2006, această lege se completează cu Legea nr. 19/2000, același mecanism defectuos de trimitere la metodologia și criteriile stabilite de Guvern este preluat în mod explicit. Dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 limitează numărul unităților în care se poate constata existența locurilor de muncă încadrabile la condiții speciale. Implicit, blochează accesul la filtrul justiției tuturor acelor salariați care, deși își desfășoară activitatea în condiții speciale, nu lucrează la unul dintre angajatorii strict acceptați prin lege. Ceea ce este mai grav este că respectiva listă de unități este creația Guvernului. Hotărârea Guvernului poate să fie exploatată sau nu de subiecții cărora același Guvern le permite să acționeze în instanță - sindicatele și angajatorii, dar în niciun caz în mod direct salariații luați individual sau în grup, ceea ce face ca așa-zisa obiectivitate de stabilire a locurilor de muncă prin lege, după cum se arată la art. 20 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, să fie de fapt o delegare către autoritatea subiectivă a Guvernului. Or, așa ceva nu este o îmbunătățire a situației legiferate, ci doar o ascundere a vechiului filtru guvernamental în spatele unuia parlamentar, formând o aparență de liber acces la justiție și, deci, de constituționalitate. ...