Decizia CCR nr. 509/2025Punctul 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.10.2025 · dosar 439/110/2020
Punctul 25
25. De asemenea, prin Decizia nr. 569 din 31 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 16 februarie 2024, paragraful 16, Curtea a observat că prin art. 56 din Constituție se consacră obligația fundamentală a fiecărui cetățean de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice. Principiul constituțional al justei așezări a sarcinilor fiscale implică un complex de condiții de care legiuitorul este ținut atunci când instituie anumite obligații fiscale în sarcina contribuabililor. Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni. Prin urmare, așezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuși principiul egalității cetățenilor în fața legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situații identice, și să țină cont, în același timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situația individuală și sarcinile sociale ale acestora (a se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 325 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 16 iulie 2013). ...
Sursa oficială ↗