Decizia ÎCCJ nr. 45/2020 (HP)Punctul IV

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 22.06.2020 · dosar 951/1/2020
Punctul IV
IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii 19. Asupra admisibilității sesizării, completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând următoarele: ... 20. Litigiul este în curs de judecată, tribunalul urmând a soluționa pricina în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri definitive, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, iar cauza se află în competența legală a unui complet de judecată al tribunalului. ... 21. Cât privește admisibilitatea din perspectiva condiției reprezentate de ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, tribunalul a reținut că, în jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât și una de drept procesual, dacă, prin consecințele pe care le produc, interpretarea și aplicarea normei au aptitudinea să determine soluționarea pe fond a cauzei. ... 22. Autorul sesizării a reținut că excepția tardivității reprezintă un impediment procesual cu un efect final peremptoriu față de obiectul cauzei, iar soluționarea acestei excepții depinde de interpretarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 din Codul de procedură civilă, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, raportat la Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv dacă dezlegarea dată prin această decizie își mai produce efectele ca urmare a modificării art. 183 din Codul de procedură civilă. ... 23. Așadar, tribunalul a apreciat că urmează să se pronunțe în ultimă instanță, iar pentru soluționarea excepției tardivității apelului este necesară lămurirea chestiunii de drept vizând interpretarea dispozițiilor art. 183 din Codul de procedură civilă, în sensul de a se preciza dacă actul transmis prin fax sau e-mail este în termen numai dacă ora primirii faxului sau a e-mailului, astfel cum aceasta este atestată de calculatorul sau faxul de primire al instanței, este anterioară orei de încetare a activității instanței, conform interpretării date prin Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sau această decizie își încetează efectele, potrivit art. 521 alin. (4) coroborat cu art. 518 din Codul de procedură civilă și, prin urmare, data trimiterii actelor de procedură prin fax sau poștă electronică va coincide cu data și ora primirii faxului sau e-mailului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanței, fiind irelevant dacă ora de primire se încadrează sau nu în programul de lucru al registraturii instanței. ... 24. Chestiunea de drept de dezlegarea căreia depinde soluționarea pe fond a cauzei este nouă, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acestei chestiuni printr-o altă hotărâre. ... 25. Chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, verificate la data sesizării. ... ...
Sursa oficială ↗