Sari la conținut

Decizia CCR nr. 522/2025Punctul 18

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
23.10.2025
Dosarul
9.428/2/2017

18. Această jurisprudență se coroborează cu soluțiile anterioare ale Curții prin care au fost respinse critici similare. Astfel, Curtea a reținut prin Decizia nr. 521 din 30 iunie 2020 că nu orice diferență între formele adoptate de cele două Camere echivalează cu încălcarea principiului bicameralismului, ci numai acele diferențe care modifică obiectul reglementării sau concepția de ansamblu a legii. În același sens, Curtea a reținut, prin paragraful 39 al Deciziei nr. 704 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 1 februarie 2021, că adaptările operate de Camera decizională sunt permise și firești într-un proces legislativ, atât timp cât nu alterează substanța reglementării. Tot astfel, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 82 din 3 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 13 mai 2022, paragraful 15, că principiul bicameralismului este respectat atunci când forma adoptată de Camera decizională nu modifică substanțial obiectul de reglementare, scopul urmărit de legiuitor sau configurația propunerii legislative. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie