Decizia CCR nr. 484/2025Punctul 28

28. Curtea reține că, în legislația contravențională, similar legislației penale, în raport cu elementele componente ale contravenției/infracțiunii, pot exista norme complete și norme incomplete, acestora din urmă lipsindu-le fie dispoziția, fie sancțiunea, fie elemente ale acestora, pe care le împrumută din conținutul altor norme. În legătură cu normele de trimitere, Curtea, prin Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, a statuat că trimiterea de la un text de lege la altul, în cadrul aceluiași act normativ sau din alt act normativ, este un procedeu frecvent utilizat în scopul realizării economiei de mijloace. Pentru a nu se repeta de fiecare dată, legiuitorul poate face trimitere la o altă prevedere legală, în care sunt stabilite expres anumite prescripții normative. Efectul dispoziției de trimitere constă în încorporarea ideală a prevederilor la care se face trimiterea în conținutul normei care face trimitere. Se produce astfel o împlinire a conținutului ideal al normei care face trimiterea cu prescripțiile celuilalt text. În lipsa unei atari operații, legiuitorul ar fi încadrat, evident, acest text în forma scrisă a textului care face trimitere. Prin urmare, Curtea apreciază că analiza existenței contravenției prevăzute de dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 211/2011 trebuie să se raporteze la dispozițiile art. 59 [în cauză art. 59 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 211/2011] din același act normativ, dispoziția criticată nefiind o normă incompletă. ...