Decizia CCR nr. 507/2025Punctul 18
Punctul 18
18. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din dispozitivul încheierilor de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 200 alin. (2) , (3) , (4) , (6) și (7) din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut:
(2) În cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Dispozițiile privitoare la necompetență și conflictele de competență se aplică prin asemănare.
(3) Când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 - 197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3) .
(4) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii prevăzute la art. 194 lit. a) - c) , d) numai în cazul motivării în fapt și f) , precum și art. 195 - 197 nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3) , prin încheiere se dispune anularea cererii.
(...)
(6) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.
(7) Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3) . ...
Sursa oficială ↗