Decizia CCR nr. 495/2025Punctul 26

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.10.2025 · dosar 115/83/2020
Punctul 26
26. Tribunalul București - Secția I penală (în Dosarul nr. 2.757D/2021) apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, prin Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, Curtea Constituțională a reținut că individualizarea sancțiunilor de drept penal este, pe de o parte, legală, în sensul că revine legiuitorului, care stabilește normativ pedepsele și celelalte sancțiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime și maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanței valorii sociale ocrotite, iar, pe de altă parte, judiciară - pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege. Curtea Constituțională a subliniat importanța individualizării legale a sancțiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări și aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în reglementarea sancțiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental - care face obiectul limitării impuse de sancțiune - și valoarea socială a cărei protecție a determinat limitarea. Legiuitorul nu trebuie să îi ia judecătorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciară prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, datorită aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Prin individualizarea legală legiuitorul oferă judecătorului puterea de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite predeterminate - minimul și maximul special al pedepsei, dar, totodată, îi oferă aceluiași judecător instrumentele care îi permit alegerea și determinarea unei sancțiuni concrete, în raport cu particularitățile faptei și cu persoana infractorului. Întrun atare context jurisprudențial, consideră că motivele de neconstituționalitate țin mai degrabă de politica penală a fiecărui stat și sunt expresia suveranității autorității legiuitoare în adoptarea normelor juridice din sfera individualizării pedepselor penale. Cenzurarea acestora de către Curtea Constituțională ar transforma-o pe aceasta din urmă într-un veritabil legiuitor pozitiv, în condițiile în care nu acesta este rolul său, potrivit Constituției și Legii nr. 47/1992. ...
Sursa oficială ↗