Decizia ÎCCJ nr. 12/2020 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție 60. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: ... Asupra admisibilității sesizării 61. Conform prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ ... 62. Din cuprinsul dispozițiilor legale citate se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ: – existența unei chestiuni de drept; problema pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite; ... – chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecății în fața unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; ... – chestiunea de drept să fie esențială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei; ... – chestiunea de drept să fie nouă; ... – chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanțele. ... ... 63. Procedând la analiza admisibilității sesizării, se constată că cea de-a doua condiție este îndeplinită, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de un complet din cadrul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 2 și art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, precum și ale art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010. ... 64. Este îndeplinită și a treia condiție de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în care se ridică, deoarece, prin raportare la obiectul cauzei, soluția pe fond depinde de interpretarea dispozițiilor art. 55, art. 58 și art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010. ... 65. Sunt, de asemenea, îndeplinite ultimele două condiții de admisibilitate enunțate, întrucât chestiunea de drept este nouă, nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanțele. ... 66. Însă, în ceea ce privește prima cerință de admisibilitate se impun mai multe clarificări. ... 67. Pentru a fi justificată intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție prin intermediul mecanismului procedural al pronunțării unei hotărâri prealabile este necesar ca norma juridică ce face obiectul sesizării să nască probleme reale de interpretare, fiind redactată în termeni neclari, impreciși și, în acest fel, să poată duce la soluții diferite în practica judiciară. ... 68. Dificultatea chestiunii de drept supuse dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, întrucât altfel s-ar nesocoti principiile fundamentale ale organizării judecătorești, respectiv prerogativa judecătorilor de a interpreta ei înșiși legea și de a o aplica la circumstanțele cauzei. ... 69. Din această perspectivă, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a subliniat cu consecvență că, în sesizarea instanței supreme cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, o normă legală îndoielnică, lacunară sau neclară, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și a înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (de exemplu, Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016 etc.). ... 70. În cauză, se solicită ca, pe calea mecanismului procedural al pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție, „în interpretarea dispozițiilor art. 55, art. 58 și art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, să stabilească dacă reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută de art. 58 poate fi cumulată cu aceea reglementată de art. 55“. ... 71. Altfel spus, ceea ce solicită prin prezenta sesizare este de a se stabili dacă, în aplicarea art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, este permis cumulul reducerilor vârstelor standard de pensionare numai între cele prevăzute de art. 55 din Legea nr. 263/2010 sau împreună cu cele cuprinse în alte acte normative sau este permis cumulul și cu alte reduceri ale vârstelor standard de pensionare reglementate de Legea nr. 263/2010. ... 72. Astfel, art. 60 alin. (2) prevede că „Reducerile vârstelor standard de pensionare prevăzute la art. 55, precum și cele prevăzute de alte acte normative pot fi cumulate fără ca reducerea totală să fie mai mare de 13 ani“. ... 73. Dezlegarea solicitată prin prezenta sesizare presupune o interpretare literală și sistematică a normei cuprinse în art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată, căreia îi revine sarcina de a interpreta și aplica legea în scopul soluționării cauzei cu care a fost învestită. ... 74. Operațiunea de interpretare și aplicare a textului de lege la diferite circumstanțe ce caracterizează un litigiu nu poate fi atribuită completului constituit pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, ci revine instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei. Astfel cum s-a reținut în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură cu pronunțarea unei hotărâri prealabile, „rolul instanțelor de judecată este acela de a realiza o interpretare cazuală sau judiciară, care presupune ca, anterior soluționării cauzei, să se studieze circumstanțele particulare ale speței deduse judecății, să se realizeze calificarea juridică a cererii și, ulterior, interpretarea normei de drept și aplicarea acesteia, pentru emiterea actului jurisdicțional final“ (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016). ... 75. Prin urmare, în cauză nu este vorba despre o veritabilă problemă de drept, despre o chestiune de drept controversată, din moment ce interpretarea ei nu prezintă un grad de dificultate suficient de mare. Dispozițiile legale a căror interpretare se solicită nu au un caracter neclar, lacunar, susceptibil de mai multe interpretări, de natură să determine pronunțarea unor hotărâri judecătorești divergente, astfel cum impune art. 519 din Codul de procedură civilă. ... 76. Scopul pentru care a fost reglementat mecanismul procedural al pronunțării unei hotărâri prealabile a fost acela de a uniformiza jurisprudența și de a asigura predictibilitatea acesteia. ... 77. Prin procedura reglementată de art. 519-521 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se poate substitui instanței de contencios constituțional în examinarea dispozițiilor unei legi reclamate ca având efect discriminatoriu. Curtea Constituțională este, conform art. 146 lit. d) din Constituția României, singura în măsură să se pronunțe în cazul lipsei de conformitate dintre prevederile unei legi sau ordonanțe și dispozițiile constituționale. În egală măsură, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate intra în domeniul rezervat exclusiv puterii legislative, înlăturând de la aplicare o dispoziție legală care se susține a fi discriminatorie. ... 78. Titularul sesizării, atunci când expune argumentele ce pot fi aduse în sprijinul interpretării dispozițiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, în sensul că norma analizată nu interzice cumulul reducerilor vârstei standard de pensionare prevăzute de art. 55 cu celelalte reduceri de vârstă reglementate de Legea nr. 263/2010, semnalează, de fapt, aspecte de neconstituționalitate ale dispozițiilor legale analizate. Astfel, în cuprinsul încheierii, în prezentarea acestei posibile interpretări, se arată că, dacă nu s-ar permite un astfel de cumul, „sar ajunge la situația în care nu ar exista nicio diferență de tratament între situația unei persoane care a realizat stagii de cotizare atât în condiții de handicap, cât și în grupe superioare de muncă și aceea a unei persoane care a realizat astfel de stagii numai în condiții de handicap, deși este evident că situația persoanelor respective este fundamental diferită“. ... 79. Prin urmare, ceea ce se invocă prin prezenta sesizare, este mai degrabă un aspect de neconstituționalitate a dispozițiilor legale care fac obiectul sesizării. Or, o astfel de analiză excedează scopului pentru care a fost reglementat mecanismul procedural al pronunțării unei hotărâri prealabile și iese din sfera de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... 80. Subsumat argumentelor prezentate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că încheierea de sesizare în prezenta cauză nu îndeplinește toate condițiile de formă, reglementate de art. 519-520 din Codul de procedură civilă, pentru declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile. ... 81. Așa cum s-a arătat anterior, rațiunea pentru care, prin dispozițiile art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, a fost introdus mecanismul procedural al pronunțării unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unor chestiuni de drept a fost aceea de a asigura uniformizarea și predictibilitatea jurisprudenței. În vederea realizării acestui scop și pentru a evita ca folosirea mecanismului procedural al pronunțării unei hotărâri prealabile să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, cu consecința afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legiuitorul a stabilit parcurgerea unor etape și respectarea unor cerințe de formă nu doar pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, ci și pentru completul de judecată care sesizează instanța supremă în temeiul art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă. ... 82. Astfel, potrivit art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților.“ ... 83. Prin urmare, încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să cuprindă trei categorii de elemente, și anume: – motivele care susțin admisibilitatea sesizării, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă; ... – punctul de vedere al completului de judecată; ... – punctul de vedere al părților. ... ... 84. Întrucât, atunci când reglementează categoriile de elemente menționate, textul de lege citat prevede că încheierea „va cuprinde“ (iar nu „poate cuprinde“) motivele care susțin admisibilitatea sesizării, punctul de vedere al completului de judecată și al părților, concluzia care se impune este aceea că art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă conține o normă imperativă, de la care nu se poate deroga. În lipsa oricărei distincții făcute în cuprinsul textului de lege menționat, trebuie admis că norma este imperativă cu privire la toate elementele pe care trebuie să le cuprindă încheierea de sesizare, adică inclusiv cu privire la exprimarea punctului de vedere al completului de judecată. ... 85. Rațiunea pentru care legiuitorul a impus exprimarea punctului de vedere al completului de judecată care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție ca o condiție formală necesară declanșării mecanismului procedurii prealabile a fost aceea de a demonstra caracterul real, veritabil al chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, aspectul de noutate pe care aceasta o are și dificultatea apărută în interpretarea respectivei chestiuni de drept. Totodată, numai prin exprimarea punctului de vedere al completului de judecată care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție s-ar putea verifica dacă solicitarea depășește obligația pe care fiecare instanță o are de a interpreta și aplica legea în cadrul litigiilor cu care este sesizată și vizează o rezolvare de principiu a unei chestiuni de drept, astfel cum impune art. 519 din Codul de procedură civilă. ... 86. Pentru a se evita abuzul procesual, sancționat cu respingerea sesizării, exprimarea punctului de vedere al instanței de trimitere asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă trebuie să se facă printro motivare temeinică. Enunțarea chestiunii de drept și expunerea dilemei cu privire la interpretarea unei norme de drept ori a compatibilității sale cu alte norme juridice nu înseamnă îndeplinirea condiției cuprinse în art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care impune ca încheierea ce constituie actul de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție să cuprindă punctul de vedere al completului de judecată, și nu poate reprezenta o bază pentru declanșarea procedurii hotărârii prealabile. ... 87. Motivarea încheierii în sensul cerut de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu presupune numai prezentarea variantelor de interpretare posibile a chestiunii de drept ce constituie obiectul sesizării, însoțite de argumentele aferente, ci înseamnă și arătarea raționamentelor judecătorului din complet asupra chestiunii de drept în discuție, precum și opțiunea provizorie a acestuia, argumentată juridic, pentru o anumită modalitate de rezolvare a problemei de drept ce a generat declanșarea mecanismului procedurii prealabile. ... 88. De altfel, în jurisprudența anterioară a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reținut că: „49. (...) instanța care inițiază sesizarea este obligată să releve norma a cărei interpretare se solicită, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la o jurisprudență neunitară“ (Decizia nr. 71 din 15 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 6 noiembrie 2018); „39. (...) exprimarea punctului de vedere este o obligație legală, prevăzută ca atare în sarcina instanței de trimitere prin dispozițiile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, (...) punctul de vedere reprezentând opinia instanței de trimitere cu privire la modalitatea de interpretare a normei de drept ce se circumscrie problemei sesizate, și nu opinia acestei instanțe asupra modalității de rezolvare a fondului cauzei“ (Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 20 februarie 2019); „53. Exprimarea punctului de vedere al completului de judecată reprezintă, în cadrul acestei proceduri particulare, sui-generis, «motivele de drept» pe care se întemeiază soluția dată de instanță și care trebuie să fie cuprinse în orice încheiere, așa cum indică art. 233 alin. (1) lit. j) din Codul de procedură civilă (...)“ (Decizia nr. 53 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 16 ianuarie 2020). ... 89. În acord cu orientarea jurisprudențială anterior menționată, se constată că, în cauza pendinte, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu îndeplinește condițiile unui act de sesizare legal întocmit, în raport cu dispozițiile art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă. ... 90. Aceasta deoarece, atunci când a trebuit să exprime punctul său de vedere asupra chestiunii de drept în legătură cu care a declanșat procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, instanța de trimitere s-a limitat să arate „a) situația de fapt“, „b) cadrul legal incident“ și să prezinte două variante de interpretare a dispozițiilor legale ce fac obiectul prezentei sesizări, arătând că ambele interpretări pot fi susținute cu „argumente pertinente“. ... 91. Nu s-ar putea considera că actul de sesizare al Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile - încheierea dată în condițiile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă - îndeplinește cerințele impuse de textul de lege menționat întrucât ar cuprinde implicit punctul de vedere al instanței. În primul rând, dispozițiile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu permit o astfel de interpretare, legiuitorul impunând în mod expres condiția ca încheierea de sesizare să cuprindă „punctul de vedere al completului de judecată“. În al doilea rând redarea unor posibile interpretări ale normelor legale asupra cărora se cere Înaltei Curți de Casație și Justiție să dea o dezlegare de principiu nu poate reprezenta punctul de vedere al completului de judecată în sensul textului de lege anterior menționat. ... 92. Cât timp titularul sesizării este însăși instanța de trimitere și cât timp art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă impune condiția ca încheierea de sesizare să cuprindă punctul de vedere al completului de judecată, împrejurarea că există mai multe interpretări posibile ale normelor legale în discuție nu este nici relevantă și cu atât mai puțin suficientă din perspectiva verificării îndeplinirii acestei condiții prevăzute de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă. ... 93. Nimic nu împiedica completul de judecată - dimpotrivă, norma cuprinsă în art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă instituie o obligație în acest sens în sarcina titularului sesizării - să opteze, argumentat, pentru una dintre interpretările posibile ale dispozițiilor legale cu a căror dezlegare de drept învestește Înalta Curte de Casație și Justiție. Numai în acest fel se poate considera îndeplinită condiția cuprinsă în art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă - „încheierea (...) va cuprinde punctul de vedere al completului de judecată“, legiuitorul nepermițând acoperirea acestei condiții prin prezentarea unor puncte de vedere doctrinare sau jurisprudențiale. ... 94. Simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept sau divergența de interpretare existentă între reclamant și pârât ori în plan doctrinar sau jurisprudențial nu poate constitui temei pentru inițierea acestui mecanism de unificare jurisprudențială, fiind imperios necesar ca punctul de vedere al instanței de trimitere să cuprindă o argumentare temeinică asupra admisibilității sesizării (în acest sens, Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015; Decizia nr. 31 din 19 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015; Decizia nr. 21 din 13 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 4 octombrie 2016 etc.). ... 95. Pentru toate aceste considerente, ... ...