Sari la conținut

Decizia CCR nr. 434/2025Punctul 18

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
14.10.2025
Dosarul
123.402/2/2021

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 201/2023, au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 516 din 15 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1110 din 22 noiembrie 2021, paragrafele 23-29, Decizia nr. 625 din 21 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 4 aprilie 2024, paragrafele 12-19, și Decizia nr. 635 din 7 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 14 august 2025, paragrafele 26-31, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a reținut că limitarea mijloacelor de probă - pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară poate soluționa plângerea formulată împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată - este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanței procurorului, atacată sub aspectul legalității acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluționării plângerii, instanța să verifice, pe baza materialului și a lucrărilor existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanței de neurmărire/netrimitere în judecată atacate, dacă această soluție a fost sau nu dispusă cu respectarea prevederilor legale. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie