Decizia CCR nr. 442/2025Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.10.2025 · dosar 4.448/182/2020
Punctul 20
20. Astfel, referitor la invocarea încălcării dispozițiilor art. 53 din Constituție, prin Decizia nr. 238 din 29 aprilie 2025, precitată, paragrafele 19 și 20, Curtea a observat că norma constituțională evocată se referă exclusiv la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți prevăzute de Constituție, iar prevederile legale criticate nu restrâng drepturi constituționale, ci prevăd sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere. Curtea a precizat că dreptul de a conduce autovehicule nu face parte din categoria drepturilor prevăzute de Constituție. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că textul art. 53 din Constituție stabilește condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Acesta are în vedere însă drepturile și libertățile fundamentale înscrise în capitolul II al titlului II din Constituție, nu și alte drepturi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 503 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 17 ianuarie 2005). În aceste condiții, invocarea dispozițiilor art. 53 din Constituție, care se referă la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale, și ale art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, care stabilesc că ordonanțele de urgență nu pot afecta drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, nu are relevanță în cauză. ...
Sursa oficială ↗