Decizia CCR nr. 414/2025Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.10.2025 · dosar 4.027A/2025
Punctul 14
14. Astfel, nu a fost respectată prima condiție, întrucât nu exista o urgență în adoptarea măsurilor astfel promovate. Deși, potrivit expunerii de motive ce însoțește proiectul de lege, aceste măsuri aveau termen de implementare și erau incluse în Planul de măsuri de eficientizare a cheltuielilor și de creștere a calității serviciilor medicale, elaborat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ele nu au caracter de noutate sau de imprevizibilitate și nici nu au fost tratate în precedent ca reprezentând urgențe, astfel că nu apare vreun motiv pentru care ar fi în prezent abordate în această modalitate. Mai mult, efectele generate de o parte din măsurile preconizate de actul normativ criticat se vor produce abia începând cu anii 2026, 2027 sau chiar 2028, ceea ce evidențiază lipsa urgenței de legiferare pe fondul lipsei unei urgențe reale, cuantificabile și imediate. Or, rațiunea instituirii prin art. 114 din Constituție a instituției angajării răspunderii este tocmai aceea de creare a unui instrument excepțional destinat unor situații de criză legislativă, ce nu suportă amânare. ...
Sursa oficială ↗