Decizia CCR nr. 413/2025Punctul 114

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.10.2025 · dosar 4.056A/2025
Punctul 114
114. Cu privire la principiul egalității în drepturi, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa constantă că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 februarie 1994). De asemenea, prin aceeași jurisprudență, Curtea Constituțională a reținut că este admisibilă diferența de tratament juridic pentru situații diferite, când aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv (a se vedea Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, Decizia nr. 231 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iunie 2004, și Decizia nr. 368 din 5 iulie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1146 din 29 noiembrie 2022, paragraful 36). ...
Sursa oficială ↗