Decizia CCR nr. 385/2025Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.09.2025 · dosar 5.120/30/2019
Punctul 19
19. În ceea ce privește încălcarea art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în fața legii, prin dispozițiile art. 296^27 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, Curtea a reținut, prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. De asemenea, art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, ci și necesitatea lui (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Or, Curtea constată că dispozițiile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică și, prin urmare, nici această critică nu poate fi primită. ...
Sursa oficială ↗