Decizia CCR nr. 345/2025Punctul 67
Punctul 67
67. Astfel, în ceea ce privește transmiterea dreptului de proprietate privată a statului, competența originară este și rămâne a Parlamentului, care poate, în mod direct, prin lege, să dispună înstrăinarea acestor bunuri și cu titlu gratuit. Transmiterea cu titlu gratuit a dreptului de proprietate asupra unui bun proprietate privată a statului nu se încadrează în modalitățile comune de exercitare a dreptului de proprietate stabilite de art. 362-364 din Codul administrativ. Având în vedere că regula comună pentru transmiterea dreptului de proprietate este obținerea unui echivalent direct și nemijlocit, aprecierea oportunității transmiterii cu titlu gratuit a unor bunuri din proprietatea privată a statului revine, în exclusivitate, Parlamentului, singurul în măsură să poată aprecia și decide, în consecință, cu privire la necesitatea unui asemenea transfer, în virtutea competențelor sale generale de legiferare, scopul urmărit fiind acela al obținerii unor rezultate social-economice sau realizarea unor obiective de dezvoltare națională. ...
Sursa oficială ↗