Decizia CCR nr. 345/2025Punctul 99

CCR · decizie de neconstituționalitate · 01.07.2025
Punctul 99
99. Ulterior, prin Legea nr. 263/2022 pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 21 iulie 2022, alineatul în discuție a fost modificat în sensul: adăugării unor noi terenuri pentru care se pot emite titluri de proprietate persoanelor interesate (terenurile aferente construcțiilor edificate de către foste entități cooperatiste, indiferent de denumirea acestora, altele decât fostele organizații și entități ale cooperației de consum); schimbării calității pe care persoanele interesate trebuiau să o aibă (proprietari actuali ai construcțiilor față de deținători ai acestora) și a categoriei de folosință a terenurilor pentru care se puteau emite titlurile de proprietate (terenuri având categoria de curți-construcții, anterior nefiind specificată nicio categorie de folosință); și implicit modificării condiției prevăzute la litera a) . Astfel, textul avea următorul conținut: „Pentru proprietarii actuali ai construcțiilor edificate de către fostele cooperative agricole de producție, de fostele asociații economice intercooperatiste, de fostele organizații și entități ale cooperației de consum ori de alte foste entități cooperatiste, indiferent de denumirea acestora, comisia județeană de fond funciar va emite, la cerere, titluri de proprietate privind constituirea dreptului de proprietate pentru terenurile aferente acestor construcții, terenuri având categoria de curți-construcții, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a) solicitanții fac dovada proprietății asupra construcțiilor; b) solicitanții fac dovada înregistrării construcției în registrul agricol, cu excepția persoanelor pentru ale căror construcții nu există obligația legală de înscriere în registrul agricol, precum și dovada plății impozitelor și taxelor aferente acesteia în conformitate cu prevederile legale; c) pentru terenul aferent construcției nu a fost constituit sau reconstituit dreptul de proprietate în favoarea altei persoane.“ ...
Sursa oficială ↗