Decizia CCR nr. 316/2025Punctul 9
Punctul 9
9. În legătură cu modalitatea de realizare a evaluării imobilelor, stabilită prin art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, se arată că, spre deosebire de legislația anterioară în materie - Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente - care prevedea evaluarea imobilului în funcție de valoarea de piață a acestuia de la data notificării și prin aplicarea standardelor internaționale de evaluare, actualul cadru legislativ consacrat de Legea nr. 165/2013 a urmărit să introducă, în cuprinsul art. 21 alin. (6) , un nou sistem, unitar, de evaluare a imobilelor, astfel încât atât imobilele din Fondul național al terenurilor agricole și al altor imobile, cât și imobilele ce constituie obiectul cererilor de restituire nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii să fie evaluate prin raportare la același criteriu, respectiv prin aplicarea grilei notariale de la momentul intrării în vigoare a noii legi. Prin Legea nr. 22/2020, legiuitorul a completat art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, făcând ca sistemul de despăgubiri să fie unitar și echitabil, prin raportare la valoarea înscrisă în grilele notariale de la momentul emiterii deciziei de despăgubire. Or, suspendarea aplicării art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 până la data de 1 martie 2021 nu creează predictibilitate, întrucât și după această dată vor subzista argumentele invocate în motivarea ordonanței, astfel că este foarte posibil ca această suspendare să fie prelungită. Se arată că ordonanța a fost emisă doar din considerente de oportunitate, scopul măsurilor adoptate de Guvern prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 72/2020 fiind acela de a suprima voința legiuitorului, care, prin Legea nr. 22/2020, a avut tocmai intenția creării unui cadru echitabil în ceea ce privește modalitatea de evaluare a imobilelor ce formează obiectul acordării despăgubirilor, prin raportare la valoarea și categoria de folosință de la momentul emiterii deciziei de compensare. ...
Sursa oficială ↗