Decizia CCR nr. 328/2025Punctul 18

18. Cu privire la prevederile art. 425^1 din Codul de procedură penală, criticate din perspectiva faptului că împotriva încheierilor pronunțate conform art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu poate fi formulată calea de atac a contestației, Curtea a reținut, în esență, că acestea au ca scop asigurarea unei căi de atac în materii urgente și pentru situații restrictive de drepturi și libertăți. Așa cum rezultă din cuprinsul textului criticat, aceste situații sunt însă cele expres reglementate de legiuitor, prin prevederile Codului de procedură penală, determinarea lor fiind de competența exclusivă a acestuia. Prin urmare, așa cum rezultă din prevederile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, legiuitorul, conform politicii sale în materie procesual penală, putând hotărî care sunt încheierile ce pot fi contestate, în vederea soluționării cu celeritate a unor situații procesuale de natură să restrângă exercițiul unor drepturi fundamentale. Faptul că autorii excepției nu se află printre persoanele care au dreptul de a formula contestație nu este de natură să încalce dispozițiile constituționale referitoare la folosirea căilor de atac, întrucât, astfel cum s-a reținut anterior, conform prevederilor art. 129 coroborate cu cele ale art. 126 alin. (2) din Constituție, procedura de judecată este reglementată prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate doar în condițiile legii. În acest context, Curtea a reținut că reglementarea situațiilor în care poate fi formulată contestație reprezintă opțiunea legiuitorului și a fost exprimată conform atribuției sale constituționale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituție și în marja de apreciere prevăzută de acesta (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 439 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 3 noiembrie 2017). ...