Decizia ÎCCJ nr. 57/2019 (HP)Punctul VIII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 09.12.2019 · dosar 1.880/1/2019
Punctul VIII
VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedurile de unificare a practicii judiciare și jurisprudența Curții Constituționale 65. Analizând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii: Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 31 martie 2011; Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011; Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013; Decizia nr. 10 din 25 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 6 august 2015; Decizia nr. 84 din 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 5 februarie 2018; Decizia nr. 6 din 11 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 29 martie 2019. ... 66. În jurisprudența Curții Constituționale au fost identificate ca fiind relevante în ceea ce privește chestiunea de drept ce face obiectul sesizărilor de față Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007, și Decizia nr. 466 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014. ... 67. Prin Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct. VI din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat. ... 68. În cadrul considerentelor acestei decizii s-a statuat că: „În mențiunea criticată pentru neconstituționalitate se precizează în mod expres că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului mediu anual acele venituri care, potrivit legislației anterioare, nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor. Aceste dispoziții nu modifică, cu efect retroactiv, legislația anterioară. Verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanței judecătorești.“ ... 69. Curtea a precizat că posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 nu este exclusă de plano, iar includerea sau neincluderea acestor venituri în baza de calcul și încasarea sau neîncasarea contribuției de asigurări sociale pentru veniturile prevăzute de textele legale care au generat o practică neunitară constituie o problemă de fapt, specifică fiecărui caz. ... 70. Prin Decizia nr. 466 din 23 septembrie 2014 și prin Decizia nr. 752 din 5 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 4 februarie 2016, Curtea Constituțională, deși a respins excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010, a reținut că dispozițiile art. 165 din Legea nr. 263/2010 au același conținut normativ ca prevederile art. 164 din Legea nr. 19/2000, abrogată prin Legea nr. 263/2010. ... ...
Sursa oficială ↗