Decizia CCR nr. 271/2025Punctul 22
Punctul 22
22. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Însă, din analiza înscrisurilor aflate la dosar, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) și (4) și ale art. 8 alin. (5) teza a treia din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, precum și a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020, în ansamblul său. Dispozițiile de lege criticate în mod punctual au următorul cuprins:
– art. 4 alin. (1^1) din Legea nr. 77/2016:
Reprezintă impreviziune:
a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creștere de peste 52,6% față de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Națională a României la data transmiterii notificării de plată și cursul de schimb publicat de Banca Națională a României la data încheierii contractului de credit; ...
b) pe durata executării contractului de credit, obligația de plată lunară înregistrează o creștere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă. ... ...
– art. 4 alin. (1^2) din Legea nr. 77/2016: „În scopul aplicării prevederilor prezentei legi este necesară menținerea pragurilor valorice prevăzute la alin. (1^1) lit. a) și b) în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată.“; ...
– art. 4 alin. (1^3) din Legea nr. 77/2016: „Prezumțiile prevăzute la alin. (1^1) au caracter absolut. Creditorul care formulează contestație, conform art. 7, are obligația de a dovedi omisiunea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a notificării de dare în plată, prevăzute la alin. (1) lit. a) -d) .“; ...
– art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 77/2016:
(3) Impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului, care formulează o notificare în condițiile art. 5 sau art. 8 alin. (5) .
(4) Echilibrarea și continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilității vădite a continuării sale. ...
– art. 8 alin. (5) teza a treia din Legea nr. 77/2016: „[...] Dispozițiile art. 4 alin. (1^3) se aplică în mod corespunzător.“ ... ...
Sursa oficială ↗