Decizia ÎCCJ nr. 44/2019 (HP)Punctul VII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 14.10.2019 · dosar 3.837/332/2017
Punctul VII
VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 47. La nivelul curților de apel Alba Iulia, Constanța, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava și Târgu Mureș nu a fost identificată practică judiciară referitoare la problema de drept supusă discuției. ... 48. Conform jurisprudenței înaintate de celelalte curți de apel - Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galați și Curtea de Apel Timișoara, ce urmează a fi valorificată în cadrul prezentului raport, rezultă că, în practică, există o abordare cvasiunitară a acestor chestiuni. Astfel, într-o opinie majoritară, s-a apreciat că scutirea de la plata taxelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcții vizează exclusiv lucrările realizate în legătură cu o expropriere pentru cauză de utilitate publică în cadrul proiectelor autorităților administrației publice județene sau locale privind dezvoltarea de obiective de interes național, respectiv de interes județean și local. În cea de-a doua opinie s-a apreciat că scutirea de la plata taxelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcții vizează orice alt fel de lucrări de construcții executate în cadrul acestor proiecte. ... 49. Ministerul Public, prin Adresa nr. 1.168/C/1787/III-5/2019 din 6 iunie 2019, a arătat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării Curții de Apel Craiova - Secția I civilă referitoare la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări. ... ...
Sursa oficială ↗